Cine este Gelu Teodorescu, condamnatul „din umbră” în dosarul „Mită la PSD”. Fost şef al INSOMAR, omul lui Vîntu urcat cu forţa pe scaunul lui Eminescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe (Gelu) Teodorescu este unul dintre cei trei condamnaţi la câte doi ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul „Mită la PSD”.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decretat astăzi, 2 aprilie, ca Gheorghe Bunea Stancu să execute trei ani de închisoare, iar Ioan Niculae, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Barac, doi ani şi jumătate, cu executare, în dosarul "Mită la PSD".

Ştirea condamnării celui mai bogat român, Ioan Niculae, şi a stăpânului Brăilei, Bunea Stancu, a trecut în planul secund celelalte nume pedepsite cu închisoare în acest dosar. Dacă Viorel Barac este un apropiat al lui Ioan Niculae de la Interagro, despre Gheorghe Teodorescu se poate spune că a fost unul dintre personajele din umbră cele mai influente în perioada guvernelor PSD.

Teodorescu a fost judecat şi condamnat pentru „fals în înscrisuri sub semnătură privată“ în dosarul „mită la PSD“, alături de liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, patronul InterAgro, Ioan Niculae, şi directorul InterAgro, Viorel Bărac. Cei patru au pus la punct o schemă de finanţare ilegală, cu 1 milion de euro, a campaniei electorale a lui Mircea Geoană, candidat PSD la preşedinţia România în 2009. Pe parcursul cercetărilor, procurorii au stabilit că, din suma de 1 milion de euro, s-au plătit efectiv 641.730 de lei, aproximativ 150.000 de euro, folosindu-se drept paravan un contract încheiat între societatea controlată de Ioan Niculae - InterAgro şi SC INSOMAR SRL.

În urmă cu aproape doi ani, în iunie 2013, Gelu Teodorescu a ajuns în mod dubios la şefia Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, funcţie ocupată în secolul al XIX-lea, printre alţii, de către Mihai Eminescu.

Gheorghe (Gelu) Teodorescu, profesor de sociologie la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ (UAIC), l-a înlocuit în funcţie pe Alexandru Călinescu, director al BCU timp de 13 ani.

Călinescu, fost profesor de literatură franceză la Facultatea de Litere şi un reputat editorialist, şi-a anunţat intenţia de a renunţa la funcţia de la BCU încă din 2012, din cauza unor probleme de sănătate. În tot acest interval, Ministerul Educaţiei, în subordinea căreia se află biblioteca, a amânat succesiv organizarea unui concurs pentru ocuparea postului vacantat.

Decizia numirii lui Gheorghe Teodorescu, pe principiul „delegării temporare“, a venit pe nepusă masă şi a luat prin suprindere comunitatea academică din Iaşi, care a aflat „pe surse“ despre noul director. Nici până în ziua ridicării sale pentru a fi condus la penitenciar, Gelu Teodorescu nu dăduse concurs pe post, după aproape doi ani, graţie prelungirii în mod repetat de către minister a delegării temporare.

BCU Iaşi este a doua bibliotecă ca importanţă din România, după unitatea similară de la Bucureşti. Are un fond de 2,5 milioane de unităţi bibliografice şi coordonează activitatea celor 15 filiale deschise în Iaşi de facultăţi din cadrul UAIC. Printre numele ilustre ale culturii române care s-au aflat la conducerea instituţiei se numără şi Mihai Eminescu, în perioada 1 septembrie 1874 - 1 iulie 1875.

Numirea lui Teodorescu la şefia BCU Iaşi trebuie privită prin prisma CV-ului

Gheorghe (Gelu) Teodorescu este prieten din copilărie cu Sorin Ovidiu Vîntu. Cei doi au pus bazele unei consignaţii la Roman în 1990, iar în 1993 ale celebrei GELSOR (acronim format din „gel“ de la Gelu şi „sor“ de la Sorin), societate care a cauzat începerea mai multor anchete penale de-a lungul timpului, inclusiv împotriva lui Nicolae Popa, fost director, fugit din ţară după declanşarea scandalului FNI. Ulterior, Teodorescu, un reputat sociolog, şi Vântu s-au asociat pentru înfiinţarea INSOMAR, unul dintre cele mai influente institute de sondare a opiniei publice din România. De altfel, INSOMAR-ul i-a adus lui Teodorescu şi dosarul penal, instrumentat de către DNA şi trimis în instanţă la începutul lui 2013

Doi oameni de campanie ai primarului Nichita, numiţi şefi peste biblioteci

Gelu Teodorescu a fost implicat şi în campania pentru Primăria Iaşi din vara anului 2012 a PSD-istului Gheorghe Nichita. Potrivit Ziarului Atac, ar fi amenajat chiar într-unul dintre corpurile UAIC un call-center în care studenţii erau instruiţi să dea telefoane în sprijinul primarului. De altfel, noul director al BCU Iaşi a fost instalat în funcţie la două zile după ce ministrul Culturii, Daniel Barbu, a trecut prin Iaşi, unde a stat în aceeaşi lojă cu primarul Nichita la Gala Operelor Naţionale Române de la Teatrului Naţional.

Coincidenţa face ca un alt personaj aflat în staful de campanie al primarului Nichita, Dan Doboş, fost redactor-şef al ziarului Evenimentul, funcţie pe care a părăsit-o în vara anului 2012, să ajungă director al celeilalte biblioteci importante din Iaşi, „Gheorghe Asachi“. A ajuns şef al Bibliotecii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi la începutul lunii aprilie 2013 după ce a candidat singur pe post.

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie