VIDEO Simbolul vechiului oraş feroviar. Locomotiva de epocă adusă în parc, noua atracţie din Simeria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O locomotivă de epocă împodobeşte, din această săptămână, parcul învecinat gării şi depoului CFR din Simeria, pentru a aminti istoria îndelungată a oraşului feroviar.

O locomotivă veche din anii celui De-al Doilea Război Mondial a fost recondiţionată şi amplasată într-un parc învecinat staţiei de cale ferată şi a depoului din Simeria.

GALERIE FOTO CU LOCOMOTIVA ŞI GARA SIMERIEI

Locomotiva cu aburi a devenit în scurt timp o atracţie pentru oaspeţii parcului şi, în special, pentru copii. Ea aminteşte istoria îndelungată a oraşului feroviar. În urmă cu un secol şi jumătate, Simeria a devenit nod de cale ferată, odată cu construcţia căilor ferate Arad – Simeria şi Simeria – Petroşani. Aceasta din urmă, „calea ferată a cărbunelui”, a fost inaugurată în 28 august 1870, când primul tren spre Petroşani, format dintr-o locomotivă şi un vagon, a pornit din Gara Simeriei, ajungând, după o călătorie de circa cinci ore, în Valea Jiului.

În anii următori, nodul de cale ferată a dus la dezvoltarea aşezării de pe Valea Mureşului, învecinată oraşului Deva. Aici a fost înfiinţată „colonia Simeria”, care în anul 1890 a devenit comună, având mai puţin de 500 de locuitori, iar în 1911 a ajuns la peste 4.250 de locuitori. În prezent, oraşul SImeria numără peste 12.000 de locuitori, iar Parcul Dendrologic, Măgura Uroiului şi Gara Simeriei reprezintă locurile cele mai reprezentative din zonă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

Iadul negru al Petroşaniului, descris de Nicolae Iorga: "mulţimea lucrează chinuită în pământ, la cărbunele negru care umple de duhoare aerul umed"

Minele „mortale“ de cărbune în România comunistă. Cum munceau românii în cele mai riscante exploatări


 

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Ziare cu conținut fascist, distribuite în București, în zona Catedralei Naționale. Jandarmii l-au săltat pe bărbatul care le împărțea
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Nicușor Dan, împreună cu familia la slujba de sfințire de la Catedralei Naționale. Cum a atrs atenția fiul cel mic al președintelui
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”