Tineri acuzaţi că au ameninţat cu un pistol un şofer, după ce s-au şicanat pe o stradă din Deva. Arma era din plastic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri au fost cercetaţi de poliţişti după ce un şofer din Deva a reclamat că a fost ameninţat de aceştia, cu un pistol, într-o intersecţie din municipiu. Arma era, însă, din plastic.

Poliţiştii au audiat trei tineri din Simeria, acuzaţi că au ameninţat un şofer, în vârstă de 30 de ani, cu o armă. Victima le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce conducea un autoturism pe Strada Avram Iancu, din Deva, la intersecţia cu strada Horea, un tânăr necunoscut care se afla într-un autoturism cu volan pe partea dreaptă l-a ameninţat de la geamul maşinii cu un obiect ce părea a fi un pistol.

Şoferul a susţinut că gestul tânărului i-a produs o stare de temere, motiv pentru care a depus plângere penală pentru  ameninţare. Victima a mai precizat faptul că nu a avut nici un schimb de replici cu tânărul pasager din autoturismul cu numere străine ori cu ceilalţi doi ocupanţi ai maşinii, iar incidentul nu a survenit ca urmare a unei şicane în trafic.

„Poliţiştii au identificat persoana în cauză, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din oraşul Simeria, cu antecedente penale. Acesta, împreună cu ceilalţi doi ocupanţi ai autoturismului, ambii din Simeria, au fost conduşi în această dimineaţă la sediul Poliţiei Deva pentru audieri. Ei au prezentat şi obiectul delict - o replică din plastic (inofensivă) a unui pistol – şi au declarat că se jucau în interiorul autoturismului cu respectivul obiect şi că bărbatul în vârstă de 30 de ani, aflat în trafic, a interpretat în mod eronat gestul acestora, pe care l-a perceput ca pe o posibilă ameninţare”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Cei trei sunt cercetaţi, în continuare, pentru ameninţare. 


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Ororile bătăuşului Sorin Palesică: a nenorocit o tânără şi a ameninţat poliţiştii cu moartea. Un alt bărbat a fost răpit şi schingiuit cu câinii interlopului

Sorin Palesică, interlopul care a snopit în bătaie o tânără salvamontistă, într-un bar din staţiunea Straja, a ameninţat cu moartea poliţiştii care au fost chemaţi la faţa locului. Palesică este recidivist, iar în 2006 a fost implicat în răpirea şi schingiuirea unui tânăr, care a fost dus în Defileul Jiului şi lăsat aproape mort, după ce câinii de luptă au fost puşi să îl muşte.

VIDEO Scene şocante în centrul Devei: interlopii au bătut doi italieni şi o tânără

Doi italieni au fost bătuţi crunt în centrul municipiului Deva, după ce au intervenit în ajutorul unei tinere, agresată pe terasa localului patronat de unul dintre ei. Autorii infracţiunilor sunt cunoscuţi în lumea interlopă din municipiu.

Noaptea de groază a poliţistului pe care s-au răzbunat doi interlopi. Ce soartă a avut tânărul şef de post, căzut pradă planului diabolic al duşmanilor săi

Ioan Neag şi Sergiu Ardelean, cei doi interlopi condamnaţi fiecare la aproape nouă ani de închisoare pentru tentativa de omor asupra poliţistului Paul Obreja, nu au mai achitat daunele pe care instanţa le-a dispus, după ce, din răzbunare, şi-au trimis victima în comă profundă la spital. Poliţistul, revenit la lucru pe un alt post, a avut nevoie de mai multe luni de îngrijiri medicale. Infractorii nu au regretat nicio secundă agresiunea.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”