Lupeni: Două fete s-au aruncat de la înălțime și nu au putut fi salvate. Una dintre ele și-a anunțat mama că se sinucide

0
Publicat:

O tragedie cutremurătoare a avut loc, în această seară, în municipiul Lupeni din Valea Jiului, unde două adolescente în vârstă de 15 ani și-au pus capăt vieții, aruncându-se de la înălțimea unui turn dezafectat de la fosta fabrică din zona Vâscoza.

Turnul de pe care s au aruncat fetele FOTO gazeta de dimineață jpg

Echipele de prim-ajutor au intervenit imediat, dar, din nefericire, nu au reușit să le salveze pe tinere.

Conform primelor informații, cele două fete erau colege de clasă și au ales să-și încheie viața printr-un gest tragic. Cele două au căzut pe caldarâmul și pietrele din jurul turnului, suferind multiple traumatisme, scrie Gazeta de Dimineață.

Una dintre fete și-a sunat mama, anunțându-i intenția de a se sinucide. Poliția a fost imediat alertată, iar echipele medicale și polițiștii au fugit rapid la locul indicat. Din păcate, una dintre adolescente a fost declarată decedată imediat, iar pentru cealaltă s-a încercat resuscitarea, dar fără succes.

Salvatorii nu au mai putut să facă nimic pentru cele două fete de 15 ani FOTO arhiva Adevărul

Surse apropiate anchetei spun că pe turn au fost găsite telefoanele și hainele fetelor, iar în apropiere un pachet de țigări.

În telefoanele fetelor, investigația a relevat mesaje care indicau o stare de anxietate. Familia și prietenii celor două tinere se confruntă acum cu durerea imensă a pierderii și cu întrebări fără răspuns.

Tatăl uneia dintre fete este angajat al Primăriei Uricani.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili motivele și circumstanțele care au condus la gestul extrem al fetelor. A fost întocmit un dosar penal care se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.

Mai multe pentru tine:
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux