Video Județul din România împânzit de situri UNESCO. Sunt monumente istorice și ale naturii unice în lume VIDEO

0
Publicat:

Zestrea bogată în monumente istorice și ale naturii din Hunedoara i-a adus județului din vestul României o mulțime de nominalizări în patrimoniul cultural mondial UNESCO. Cea mai recentă dintre ele este a băilor termale Germisara (video) din vremea dacilor și romanilor.

Trei stațiuni cu ape termale au fost înființate de romani pe actualul teritoriul al României, după războaiele de cucerire a Daciei de la începutul secolului al doilea.

Anticele Therme Herculi (actuala Băile Herculane), Aquae (Călan Băi) și Germisara (Geoagiu Băi) se aflau pe unul din marile drumuri imperiale ale provinciei intrate sub ocupație romană, o rută de circa 550 de kilometri care traversa provincia de la Dierna la Porolissum, trecând prin Porțile de Fier ale Transilvaniei și prin colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Germisara, propusă ca sit UNESCO. Foto: Daniel Guță

Începând din secolul al XIX-lea, vechile terme au fost redescoperite și căutate de tot mai mulți călători pentru efectul benefic al apelor lor, iar în a doua parte a secolului XX au fost reamenajate, extinse și transformate în stațiuni destinate turismului de masă propus de regimul comunist.

Cercetările arheologice din aceste situri au dus la descoperirea unor vestigii valoroase care arătau importanța pe care stațiunile antice o aveau pentru localnicii care le foloseau în trecut.

Germisara, propusă ca sit UNESCO

Germisara, complexul termal antic din centrul stațiunii Geoagiu Băi, a fost inclusă pe lista indicativă a UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), potrivit Direcției de Cultură a județului Hunedoara, fiind propusă astfel pentru fi recunoscută printre monumentele din patrimoniul cultural mondial.

Apele termale de la Geoagiu Băi, Hunedoara, au fost cunoscute încă din vremea dacilor şi a romanilor sub numele „Thermae Germisara“ sau „Germisara cum thermis“, Arheologii au descoperit aici rămăşiţele unei aşezări prospere în Antichitate, apropiate minelor de aur din Transilvania – o destinație turistică de lux a anticilor.

„Importanţa Germisarei este dată şi de descoperirile arheologice care au avut loc în anii ’80, atunci când au fost scoase la iveală plăcuţele votive de aur, ofrande depuse de oamenii care mulţumeau astfel zeităţilor pentru că erau vindecaţi de apele termale. Şapte dintre aceste artefacte pot fi văzute la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, iar una dintre ele la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia”, informa Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Extinderea stațiunii Geoagiu Băi au transformat locurile din jurul vechii Germisara, reducând perimetrul ocupat de vestigii antice, însă bazinul amenajat de romani în centrul stațiunii a fost conservat în mare parte. În apropiere de sit s-au păstrat și rămășițele unui drum roman care lega fostele terme romane de castrul de la Cigmău (video), aflat pe malul râului Mureș, ambele situri fiind accesibile turiștilor.

Castrul de la Cigmău se află și el pe lista indicativă a monumentelor UNESCO, împreună cu monumentele fostelor așezări romane Micia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Acestea fac parte din vechile forturi de pe „limes-ul” (frontierele) Dacicie după cucerirea romană.

Situri UNESCO în Hunedoara

Cinci dintre fostele cetăți dacice din Hunedoara se află de peste două decenii pe lista selectă a siturilor UNESCO. Sarmizegetua Regia, Costești, Blidaru, Piatra Roșie și Bănița din Hunedoara și cetatea Căpâlna din județul Alba fac parte din anul 1999 din patrimoniul cultural mondial.

Sarmizegetusa regia. Foto: Daniel Guță

Criteriile care au stat la baza recunoașterii lor ca situri UNESCO au fost: Cetăţile dacice reprezintă sinteza unică a unor influenţe culturale externe şi a unor tradiţii locale în privinţa tehnicilor de construcţie şi a arhitecturii militare antice. Cetăţile dacice sunt expresia concretă a nivelului de dezvoltare excepţional al civilizaţiei regatelor dacice de la sfârşitul mileniului I, înainte de Hristos.

Cetăţile dacice sunt monumente exemplare pentru fenomenul evoluţiei de la centrele fortificate la aglomerările proto-urbane, caracteristice sfârşitului Epocii fierului în Europa.

Monumete istorice și naturale recunoscute în lume

În 2019, pe lista indicativă a siturilor UNESCO au intrat și șase biserici cneziale din Hunedoara, ridicate în epoca medievală și considerate cele mai vechi biserici din România. Cinci dintre ele împodobesc Țara Hațegului: Biserica Sf. Nicolae din Densuş (video), Biserica Adormirea Maicii Domnului din Strei, Biserica cnezilor Cândea - azi Biserica Reformată – Calvină din Sântămaria Orlea, Biserica Sf. Gheorghe din Streisângeorgiu, Biserica Pogorârea Sf. Duh din Ostrov. A șasea, Biserica Arhanghelul Mihail din Gurasada, se află pe valea Mureșului, la circa 20 de kilometri de municipiul Deva.

Parcul Național Retezat, din Hunedoara, s-a aflat în rețeaua rezervațiilor biosferei din patrimoniul mondial UNESCO. Statutul se rezervație UNESCO i-a fost suspendat, însă, în 2022, deoarece nu are pe teritoriul său nicio așezare umană permanentă. Rezervaţia științifică a fost înfiinţată în anul 1935 şi a fost inclusă din anul 1979 în Reţeaua Internaţională a Rezervaţiilor prin programul de ocrotire al biosferei coordonat de UNESCO, însă cu timpul criteriile de acceptare a acestor locuri în patrimoniul cultural au fost modificate.

Și Țara Hațegului, de la poalele Retezatului, se află în patrimoniul UNESCO. Aici se află Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.

„Suntem primul teritoriu din țară recunoscut de UNESCO pentru modul creativ de valorificare turistică, educațională și științifică a unui patrimoniu geologic și cultural deosebit. Ne găsiți în sud-vestul Transilvaniei, în Țara Hațegului din județul Hunedoara. Practic, pe oriunde vă veți plimba prin Țara Hațegului, sunteți în Geoparc și într-un sit UNESCO”, informează reprezentanții Geoparcului.

În anii trecuți, și Castelul Corvinilor a fost propus, de autoritățile locale, pe lista monumentelor UNESCO, dar demersurile nu au fost încununate cu succes.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima