FOTO Ştrandul de două milioane de euro: cum s-a lucrat la viitorul loc de agrement

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schiţa noului ştrand înainte de începerea proiectului.

Ştrandul în care administraţia locală din Hunedoara va investi circa două milioane de euro prinde contur. Constructorii au realizat până în prezent structura viitoarelor bazine, iar până în vara acestui an sunt şanse ca investiţia să fie finalizată.

Reprezentanţii Primăriei Hunedoara se laudă pe pagina de Facebook a instituţiei cu lucrările executate până în prezent de constructorii viitorului ştrand din Hunedoara.

Prima parte a proiectului a fost realizată într-un ritm alert, în ultima jumătate de an, chiar dacă firma de construcţii a întâmpinat unele probleme, din cauza pânzei freatice. Potrivit informaţiilor oferite de administraţia locală, valoarea investiţiei în noul ştrand este de 7,4 milioane de lei, fără TVA, eşalonată pe doi ani, la care se adaugă costurile achiziţiei instalaţiei de valuri.

Finanţarea investiţiei proiectului executat de Acomin va fi suportată de la bugetul local, iar cea mai mare parte a finanţării este asigurată din creditul bancar de 47 de milioane de lei, contractat în 2014 de Hunedoara. Zona de agrement va fi dotată cu o bilă de produs valuri, a cărei valoare de achiziţie este estimată la 130.000 de euro.

Lucrările la noul ştrand din Hunedoara au început în luna iunie a anului trecut, pe un fost teren viran din incinta Stadionului Michael Klein.

Până în vară, investiţia va fi finalizată, informau anul trecut reprezentanţii Primăriei Hunedoara. Noul ştrand din Hunedoara este construit în imediata apropiere a Bazinului de Înot, pe o suprafaţă de aproape 9.000 de metri pătraţi. Va avea o capacitate de circa 450 de persoane, un bazin de peste 2.100 de metri pătraţi şi un bazin pentru copii de 108 metri pătraţi.


Vă recomandăm şi:

FOTO Ştrand nou în Hunedoara până în vara anului viitor. Cum arată şantierul la o lună de la începerea lucrărilor

Aproape două milioane de euro vor fi investiţi în construirea ştrandului din Hunedoara, cea mai mare parte a fondurilor urmând să fie achitată de la bugetul local, dacă în viitorul apropiat administraţia locală nu găseşte alte mijloace de finanţare.

Telegondolă, cinema 3D şi aqualand, în oraşul extremelor de la polul sărăciei

Vulcan, unul dintre municipiile cele mai sărace ale judeţului Hunedoara, a reuşit în ultimii ani să atragă investiţii de lux, estimate la peste 15 milioane de euro. Ultima dintre ele este un parc acvatic, care va fi construit cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Cum va arăta ştrandul de două milioane de euro, ce va fi construit în Hunedoara

Primăria Hunedoara a anunţat construcţia unui ştrand modern, în care vor fi investiţi peste două milioane de euro de la bugetul local. Execuţia proiectului va demara în următoarele zile şi va fi finalizată, potrivit conducerii administraţiei locale, în vara anului viitor.

FOTO Cum s-a transformat Lacul Cinciş: locul preferat al hunedorenilor a devenit tot mai inaccesibil turiştilor cu corturi

Lacul Cinciş a devenit o afacere privată. Cei care vor să îşi instaleze corturile pe malurile lui au din ce în ce mai puţine opţiuni. Le-au rămas câteva petece de pământ, pe care accesul nu a fost încă îngrădit de noii proprietari de terenuri, vile şi pensiuni.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!