Dosar penal pentru ucidere din culpă, după moartea copiilor alpinişti în avalanşa din Retezat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipele de salvare urcă pe munte pentru a recupera trupurile copiilor alpinişti FOTO Arhivă salvamonthd

Un dosar penal in rem a fost deschis de poliţiştii hunedoreni pentru ucidere din culpă, după moartea celor doi adolescenţi campioni la alpinism, în avalanşa de sâmbătă din Retezat.

„E prematur să ne pronunţăm cu privire la vinovăţia unei persoane. Aceste aspecte vor fi lămurite pe parcursul anchetei. Se iau în calcul mai multe variante, e posibil ca zăpada să fi fost fortuită, e posibil ca avalanşa să fi fost provocată. Oricum, va trebui făcută o expertizare. Urmează să se stabilească dacă se face cineva vinovat de acest accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Laura Bradu.

Toţi cei care au fost pe munte vor fi audiaţi, în condiţiile în care meteorologii anunţaseră că există risc maxim de producere a avalanşelor în Retezat.De altfel, au fost deja audiate trei persoane: şeful grupului de 50 de persoane şi doi oameni care au intervenit în momentul avalanşei pentru a oferi ajutor. 

„Salvamontul a făcut avertizări de avalanşă încă de acum 3 zile, când a început să ningă din abundenţă. Am dat comunicat tocmai pentru a preîntâmpina aceste incidente. Cu toate acestea, nu s-a ţinut cont de aceste avertizări. Două grupuri au plecat pe munte: 50 de membri ai unei şcoli de ghizi, şi un alt grup de 7 persoane, care a fost prins de avalanţa în urma căreia doi adolescenţi au murit. Din celelalte cinci persoane, trei au fost predate serviciului de ambulanţă, dar nu sunt în stare gravă“, a declarat Ovidiu Bodeanu, şef salvamont Hunedoara, la Digi 24. 

„Oare stă pe acoperiş zăpada când dă soarele şi afară e cald? Nu. Alunecă. Asa e şi pe crestele alea ale munţilor. Cei care au fost acolo  aveau ceva experienţă, dar se pare că nu le-a folosit la nimic. Eu nu plecam sau nu lăsam din băieţii mei să plece. Din greutatea lor au dat drumul la avalanşă. Aşa s-a produs, din acţiunea propriilor lor persoane, ei înşişi au declanşat avalanşa", a spus şeful Salvamont pentru news.ro. 

Bucura – Poiana Pelegii este zona indicată ca loc de producere a avalanşei FOTO negura-istoriei.blogspot.ro

Operaţiune de recuperare a trupurilor celor doi copii alpinişti morţi

Echipele salvamont şi jandarmii montani au plecat pe munte duminică dimineaţă, pentru a recupera de la locul producerii avalanşei trupurile neînsufleţite ale celor doi copii alpinişti morţi în Retezat, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi. Traseul a fost unul anevoios, fiind un drum care durează 8 ore dus-întors. În zonă, stratul de zăpadă aşternută în ultimele zile măsoară aproape un metru.

  

Jandarmii montani şi salvamontiştii au ajuns în zona producerii avalanşei la ora 11.18. „Echipele au identificat victimele avalanşei, ulterior desfăşurând activităţi specifice pentru evacuarea acestora. Coborârea a început la ora 12.30, pe traseul Genţiana – Cârnic, de unde trupurilor celor doi vor fi preluate de către Serviciul de Medicină Legală”, a declarat Iulian Pătru, reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Dor Geta Popescu (13 ani), multiplă recordmană mondială şi europeană, şi Erik Gulacsi (12 ani), recordman european, sunt cele două victime ale avalanşei din Retezat.

Cei mai buni alpinişti ai României, cu recorduri mondiale şi europene la activ, ucişi de avalanşa din Retezat

Dor Geta Popescu era considerată alpinista fenomen a României. La doar 13 ani, reuşise să intre deja în Cartea Recordurilor. A reuşit în luna mai 2016 să doboare două recorduri mondiale de vârstă într-o singură lună, după ce a atins vârful Denali din Alaska şi Pico de Orizaba din Mexic. Avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european. Denali este cel mai înalt munte al continentului nord american. Este al treilea cel mai înalt vârf din Circuitul 7 Summits cucerit de Dor Geta Popescu (cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent), după Everest (Nepal) şi Aconcagua (Argentina). Cu o înălţime de 6.190 de metri Denali (anterior denumit McKinley) este un munte cu grad înalt de dificultate dată de diferenţa mare între bază şi vârf . 

Erik Gulacsi avea 12 ani şi era şi el un alpinist profesionist. Era coleg de club cu Dor Geta Popescu. Iubea muntele cu toată fiinţa luni şi de când a început să meargă i-a plăcut să ajungă pe cele mai înalte culmi. Practica alpinismul de la vârsta de opt ani. A reuşit să escaledeze cele mai înalte vârfuri din România.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO