Un tânăr din localitatea giurgiuveană Răsuceni a murit subit pe malul unei bălţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Căldare (26 de ani) şi-a găsit sfârşitul pe malul unei bălţi din satul Carapancea (comuna Răsuceni) din vestul judeţului Giurgiu. Bărbatul împreună cu iubita sa plecaseră de-acasă în apa unei bălţi de la marginea satului. N-a mai apucat să se scalde, murind pe mal.

Accidentul s-a produs miercuri, 24 august, medicii de pe Ambulanţa sosită la faţa locului nemaiputând decât să constate decesul bărbatului.

Trupul neînsufleţit al tânărului a fost adus la morga din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu unde a fost efectuată autopsia. Cornel Motrici, asistentul-şef al Serviciului de Medicină Legală Giurgiu, a declarat că bărbatul era îmbrăcat şi că ar fi murit după ce s-a înecat cu mâncare.

“Nu am găsit deloc apă în stomac sau plămâni. Consider că s-a înecat cu mâncare sau cu vomă. Nu mirosea a alcool, însă noi am trimis nişte probe la Bucureşti şi aşteptăm rezultatele analizelor” susţine Cornel Motrici.

Primarul localităţii Răsuceni, Petre Panait, afirmă că Răzvan era un băiat muncitor care lucrase în străinătate şi intenţiona să îşi ridice cu banii câştigaţi o casă în satul natal. “Băiatul lucra în Spania în domeniul construcţiilor. Am înţeles că iubita sa este însărcinată. Ferească Dumnezeu de aşa tragedie. Nu s-a mai întâmplat până acum aşa ceva la noi în comună” a spus Petre Panait.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort