Video VIDEO Un fost primar, filmat în timp ce bântuia fantomatic, noaptea, pe holurile primăriei, la două săptămâni după pierderea alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În imagini se poate vedea cum Daniel Gerhard Ţuchel, fostul primar al Tecuciului,  iese dintr-un birou din clădirea primăriei, cocoşat de un bagaj greu, în ziua de 23 iunie (la mai bine de două săptămâni de la pierderea alegerilor), puţin după ora 23,00. Fostul edil se mişcă fantomatic pe holurile în beznă, folosindu-se de o lanternă.

Fostul primar al municipiului Tecuci, liberalul Gerhardt Daniel Ţuchel ar putea fi acuzat de furt, după ce a ieşit la iveală că în seara zilei de 23 iunie 2016 (la mai bine de două săptămâni după pierderea alegerilor), în intervalul orar 22,00-23,00, a intrat pe uşa din spate în sediul Primăriei, de unde a plecat cu o geantă foarte grea.

Imaginile au fost suprinse de camerele de supraveghere ale instituţiei şi au ajuns în atenţia opiniei publice pe 25 august, după ce un site tecucean (ProTecuci.eu) le-a publicat pe canalul youtube, fără a preciza modul cum a intrat în posesia acestora.

Dincolo de controversa legată de faptul că, totuşi, sistemul de supraveghere al unei instituţii publice nu ar trebui să fie atât de prost securizat încât oricine să poată obţine imaginile suprinse de el, dezvăluirea a produs un imens scandal în urbea din sudul Moldovei.

Fostul primar Gerhardt Daniel Ţuchel este acuzat că ar fi intrat fără drept în instituţie, însă lucrurile sunt departe de a fi clare, în acest moment fiind în derulare o anchetă a Poliţiei.

În fapt, în seara zilei de 23 iunie 2016, când fostul primar, însoţit de soţia lui, Narcisa Helena Ţuchel (fostă, până în iunie, primăriţă a comunei Ţepu), a pătruns în sediu, noul primar încă nu depusese jurământul (avea să o facă pe 25 iunie), deci nu intrase în funcţie.

Strict juridic, Daniel Gerhard Ţuchel era încă primarul Tecuciului, însă vizita lui în clădire, în toiul nopţii, trezeşte suspiciuni deoarece s-a petrecut după orele de program şi nu a fost consemnată în registrul de poartă, aşa cum prevede regulamentul de ordine interioară în cazul unor astfel de situaţii.

Atmosfera de clandestinitate este întărită de faptul că luminile de pe tot etajul unde se află biroul primarului au fost lăsate stinse pe tot parcursul vizitei, fostul primar folosindu-se de o lanternă.

Mai trebuie elucidat şi ce conţinea geanta grea şi voluminoasă cu care Ţuchel a părăsit instituţia aproape de miezul nopţii. În principiu, ar putea să fie lucruri personale, însă cum o ceremonie de predare a biroului către noul primar nu a mai avut loc, se poate bănui orice.

Fostul primar al Tecuciului nu a putut fi contactat pentru a-şi formula un punct de vedere.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO