Sute de gălăţeni îşi dau sângele pentru masa de Paşte, în aceste zile dinaintea sărbătorii Învierii Domnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donatori de sânge Foto Cosmin Costache

Tichetele pentru achiziţionarea de alimente, în valoare totală de 63 de lei, acordate fiecărui donator de sânge, reprezintă o contribuţie importantă la masa de Paşte. Astfel se explică numărul mai mare donatori din aceste zile.

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor pascale, sălile de aşteptare ale Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) se aglomerează, numărul donatorilor înregistrând o creştere semnificativă.

Explicaţia acestui fenomen este lesne de dedus: acordarea bonurilor de alimente în valoare totală de 63 de lei, cu ajutorul cărora donatorii de sânge, care au venituri modeste, îşi completează meniul de sărbători.

„Comparativ cu restul anului, când media zilnică este de 60 de donatori, în ultima săptămână, s-au prezentat la Centru chiar şi peste 100 de persoane. După donare, acestora li se acordă şapte tichete în valoare de nouă lei precum şi o zi liberă", a precizat chimist Camelia Stoichiţescu, directorul CRTS.

Din 2008, conform legii, bărbaţii pot dona sânge cel mult de cinci ori pe an, iar femeile de patru ori şi, din acest motiv, donatorii „cu vechime" îşi rezervă ultima donare pentru finalul lunii decembrie.

„Oricum, la Galaţi avem suficiente donări pentru a asigura necesarul de sânge al spitalelor noastre. Ba chiar adesea răspundem şi solicitărilor unor unităţi sanitare mari din ţară, precum Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti şi Spitalul Fundeni. Anul trecut, la nivelul Centrului am avut aproape 16.000 de donări" , a afirmat directorul CRTS.

De la fiecare donator se recoltează câte o unitate de sânge („pungă"), care conţine 450 de mililitri.

Atât donatorii, cât şi Centrul de Transfuzii şi spitalele au numai de câştigat . Donaturii mai adugă ceva modestelor venituri, Centrul colectează mai mult şi implicit spitalele nu rămân fără sângele cu care se salvează vieţi şi fără de care intervenţiile chirurgicale nu ar fi posibile.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”