Revoltă în Italia după aflarea pedeapsei pe care a primit-o militarul care şi-a împuşcat mortal iubita româncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francesco Borgheresi arestat de carabinieri şi Mihaela Apostolides FOTO stiridiaspora.ro

Francesco Borgheresi, militarul care şi-a împuşcat mortal iubita, pe Mihaela Apostolides, în  luna mai 2020, în parcarea unui supermarket din Italia, a fost condamnat la 15 ani şi două luni de închisoare, pentru omor. Pedeapsa este considerată mult prea uşoară de o asociaţie care apără drepturile femeilor.

Militarul italian Francesco Borgheresi, care şi-a împuşcat de patru ori iubita, Mihaela Apostolides (43 ani), în parcarea unui supermarket din Italia, a fost condamnat zilele trecute la 15 ani şi două luni de închisoare. Decizia instanţei a stârnit însă revolta unei asociaţii care luptă pentru drepturile femeilor şi care consideră pedeapsa mult prea uşoară.

„Încă o dată, rămânem muţi în faţa unei sentinţe prea uşoare pentru un feminicid. Pentru victimă există indiferenţă totală. Justiţia, din păcate, nu este o balanţă echilibrată. De prea multe, se înclină în defavoarea femeilor, care sunt de două ori victime: ale violenţei bărbaţilor şi ale justiţiei. Dacă nu acum, atunci când?”, se întreabă reprezentanţii asociaţiei din Cuneo, după sentinţa pronunţată în primă instanţă vinerea trecută.

„Nimeni nu s-a gândit vreodată la victimă”

Crima a avut loc în după-amiaza zilei de 22 mai 2020, în parcarea unui supermarket din localitatea italiană Cuneo. Mihaela Apostolides era în căutarea unui apartament în care să locuiască împreună cu fiica ei provenită din căsătoria cu un cetăţean cipriot, de care s-a despărţit în 2003, an în care s-a mutat în Italia.

A rămas în relaţii foarte bune cu fostul partener, iar fiica lor a fost crescută de fostul soţ, în Cipru. În 2020, fata, de 19 ani, voia să se mute în Italia, motiv pentru care Mihaela a început să caute un apartament în care să locuiască împreună. 

În perioada de carantină, femeia a locuit împreună cu iubitul italian. În ziua crimei plecase împreună cu italianul la cumpărături, urmând ca apoi să caute un apartament, dar nu a mai apucat.

„Omul plecase din Toscana spre iubita lui înarmat. După cumpărături, a împuşcat-o de patru ori, apoi a mărturisit crima. Cu toate acestea, Justiţia italiană nu a considerat fapta crimă cu premeditare. S-au spus multe despre el: copilărie grea, trăită în comunitate, orbit de gelozie, motive clasice pentru a justifica nejustificabilul. Nimeni nu s-a gândit vreodată la victimă, Mihaela Apostolides, să povestească sau să investigheze dificultăţile copilăriei ei, motivele pentru care s-a mutat din România în Italia, pentru a lucra într-un club de noapte. Ca întotdeauna, toate circumstanţele atenuante sunt pentru el: gelozia, nu suporta că ea are pe altcineva şi cerea bani. Dar victima?”, se mai arată în mesajul asociaţiei.

Două gloanţe în piept

Cristina Clerico, avocat şi consilier municipal la Cuneo, spune că, de multe ori, „bărbatul nu acceptă să fie părăsit şi sunt persoane care transformă abandonul în violenţă”.

„Se întâmplă pentru că, într-un mod formal, cândva, şi în mod subtil, astăzi, este acceptată superioritatea fizică a bărbatului asupra femeii”, a declarat Clerico pentru La Stampa.

„După ce am apăsat pe trăgaci, mi-a spus <<te iubesc>>, dar nu m-am mai putut opri!”, a mărturisit Francesco Borgheresi.

Două dintre gloanţe au nimerit-o în piept pe româncă, în timp ce altul a ricoşat şi l-a rănit pe criminal la mâna stângă. După ce a comis asasinatul, bărbatul a sunat la poliţie, apoi i-a aşteptat pe agenţi în maşină, în parcarea centrului comercial din Cuneo, lângă trupul neînsufleţit al femeii, notează lettoquotidiano.it.

În timpul audierilor, bărbatul de 41 de ani a declarat că a ucis-o pe româncă din gelozie. Miliarul descoperise că femeia l-ar fi înşelat cu un bărbat de 50 de ani, din Cuneo. Aşa că a decis să se răzbune. „Ne-am certat, ea mi-a cerut mulţi bani, chiar şi în perioada carantinei. Şi a fost şi cu alţii, ştiu. Nu am mai putut să rezist şi mi-am pierdut minţile”, a spus italianul în cursul anchetei.

Vă mai recomandăm să citiţi şi: 

Împuşcat mortal în gât, în propria maşină. Ipoteze: crimă sau sinucidere

Şi-a găsit fiul împuşcat în cap. Anchetatorii nu-şi dau seama dacă a fost sinucidere sau accident

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €