Pescarii nevăzători se strâng la Balta Zătun, pentru singurul lor concurs din țară FOTO

0
Publicat:

La Balta Zătun, din județul Galați, va avea loc, miercuri, 26 iulie 2023, singurul concurs de pescuit destinat nevăzătorilor organizat în România. Peste o sută de persoane cu deficienţe de vedere vor participa la competiția de pescuit.

Balta Zătun se află la marginea orașului Galați FOTO: CJ Galați

Este cea de-a cincea ediţie a „Concursului Naţional de Pescuit pentru Persoanele cu Deficienţe de Vedere”, anunță organizatorii de la Consiliul Județean Galați. Competiția este unică în țară și atrage numeroși participanți din întreaga țară. 

„Dincolo de pasiunea pentru pescuit, ingredientele de bază ale acestui eveniment sunt relaxarea și voia bună pentru toți participanții care și-au propus să vină la Galați la singurul concurs de pescuit destinat nevăzătorilor organizat în România. Ca de fiecare dată, și anul acesta vom asigura cazarea concurenţilor şi a însoţitorilor lor, transportul de la hotel la baza de agrement și retur, masa și bineînțeles premiile concursului”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În cadrul competiției vor fi acordate premii pentru primele trei locuri, pentru cel mai tânăr pescar și pentru cea mai mare captură. La competiția pescărească vor participa 110 persoane, cu tot cu însoțitori, din Galați, Argeș, Bacău, Bistrița, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui și Vrancea.

Peste 100 de persoane participă la competiția pescărească FOTO: CJ Galați

La finalul competiţiei, toţi participanţii vor avea parte de un prânz cu specific pescăresc, de la care nu va lipsi ciorba de peşte. 

Cum se ajunge la Balta Zătun

Balta Zătun este un loc excelent pentru pescuit și de petrecere a timpului liber. Este situată pe malul Dunării, la circa 8 kilometri de Galaţi. Accesul la lac se face pe E87 Galaţi-Giurgiuleşti. Se face dreapta după traversarea canalului de irigaţii şi se continuă pe şoseaua asfaltată (DJ 251E) de pe digul de apărare al Dunării.

Taxa este de 75 de lei de persoană pentru o zi de pescuit, 10 lei - parcarea și 15 lei pentru un însoțitor. Pe lac se poate captura crap, caras, ştiucă, amur, roşioară și plătică.

Crapul este nelipsit din bălțile de la Dunărea de Jos FOTO Gicu Caraman

Lacul Zătun şi baza aferentă sunt în administrarea Consiliului Judeţean Galaţi şi, în ultimii ani, pe fondul repopulării masive cu peşte, a devenit un loc foarte frecventat de pescari.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie