Doi frați din Galați, reținuți de polițiști pentru trafic de droguri. Au vândut consumatorilor canabis și două kilograme de cristal VIDEO

0
Publicat:

La perchezițiile domiciliare, anchetatorii au descoperit peste 180 de plicuri conținând substanță vegetală, porționată și ambalată în scopul comercializării, mai multe punguțe cu substanțe de tip cristal, cântare electronice și mai multe sume de bani.

Polițiștii au găsit 180 de plicuri ce conține o substanță vegetală, posibil canabis FOTO DIICOT

Pe 22 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au reținut doi bărbați (membri ai aceleași familii), cercetați pentru trafic de droguri de risc în formă continuată și trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

„Din cercetările efectuate a rezultat  că,  în perioada septembrie 2023– februarie 2024, acţionând în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpații , din care unul minor (17 ani) la data începerii comiterii faptelor,  au procurat, deţinut, depozitat, transportat, distribuit şi vândut  către consumatori din județul Galați peste 500 grame canabis (drog de risc) și aproximativ două kilograme de cristal (3 – CMC și 4-CMC, droguri de mare risc)”, au stabilit anchetatorii.

GALERIE FOTO SURSA DIICOT

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate  au fost identificate și ridicate peste 180 de plicuri conținând substanță vegetală, porționată și ambalată în scopul comercializării, mai multe pungi și recipiente conținând substanță vegetală, mai multe punguțe cu substanțe de tip cristal, cântare electronice, obiecte purtătoare de urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați cu propunerea de  arestare preventivă a  celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

SURSA VIDEO DIICOT

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul