Doi bărbaţi au fost arestaţi, după ce au spart casa unui rival şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital cu mai multe traumatisme, fiind lovit cu bestialitate de mai mulţi consăteni, cu care avusese anterior un conflict. Doi dintre arestaţi au fost încarceraţi, iar al treilea este cercetat în libertate.

Poliţiştii din cadrul secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au identificat trei bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 23 şi 38 ani, toţi din comuna Fârţăneşti, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere.

”Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 21/22.05.2018, în urma unui conflict pe care unul dintre aceştia l-ar fi avut cu victima,  un consătean de 22 de ani, cei trei bărbaţi ar fi pătruns fără drept, în locuinţa lui, distrugând uşile de acces, după care l-ar fi lovit cu pumnii şi picioarele, provocându-i mai multe leziuni”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Cei trei agresori au fost reţinuţi de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus, pentru doi dintre aceştia, arestarea preventivă pentru 30 de zile, cel de-al treilea fiind cercetat, în continuare, în stare de libertate.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată