Adio apă caldă timp de trei săptămâni! CET intră în revizie cu o întârziere de două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ligheanul redevine important pentru igiena personală a gălăţenilor care locuiesc "la bloc"

Ultima etapă a programului de revizii se derula vara, când era suficient de cald pentru duşuri cu apă rece. Anul acesta însă, gălăţenii vor experimenta „duşurile cu ibricul" şi „baia la lighean" cu apă încălzită la aragaz.

Începând de luni 24 septembrie şi până la data de 12 octombrie, gălăţenii-„consumatori captivi" ai serviciilor de termoficare, vor resimţi lipsa apei calde la robinete.

Producătorul local de agent termic primar, SC Electrocentrale Galaţi, va derula, timp de trei săptămâni, ultima etapă a tradiţionalului program anual de revizii şi reparaţii.

În mod normal, acest program se derula în cursul lunii august însă, anul acesta, s-a întârziat foarte mult începerea lui astfel că se preconizează încheierea lucrărilor în a doua săptămână din octombrie.

Tudor Petre, directorul CET, spune că de vină pentru faptul că s-a ajuns să se facă toamna reparaţiile, ar fi organizarea licitaţiilor necesare.
Primarul Marius Stan are însă o altă explicaţie.
„Ar fi făcut revizia la timpul ei numai că n-au avut banii necesari", a afirmat edilul.

Directorul Electrocentrale speră că lucrările vor putea fi încheiate mai devreme astfel încât perioada de penitenţă cu „baie la lighean" să fie mai scurtă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări