VIDEO Viceprimarul liberal al Focşaniului, Tudorel Trofin, nu-şi va da demisia din funcţie după ruperea USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta consideră că cetăţenii care au votat componenta liberală din cadrul USL ar trebui să fie reprezentaţi în legislativul focşănean.

Viceprimarul Tudorel Trofin nu va demisiona din funcţie, considerând că şi liberalii trebuie reprezentaţi la nivelul aparatului tehnic al municipalităţii focşănene.

Acesta a înţeles să facă o distincţie între funcţia aleasă în care se află acum şi cea numită, aşa cum s-a aflat în 2009, când conducea o instituţie publică şi a decis să demisioneze atunci când partidul său nu s-a mai aflat la guvernare.

„Această decizie nu implică doar persoana mea. Dacă la momentul 2009, când eram director la Direcţia Judeţeană pentru Tineret am ales unilateral să-mi dau demisia şi să nu fac nici un fel de demers ulterior în justiţie pentru a reintra în postul de director, pentru că aşa consider corect că atunci când îţi pleacă guvernarea şi ai fost sprijinit acolo trebuie să faci un pas înapoi, acum am înţeles că nu mai este vorba de aşa ceva. Este vorba totuşi de un grup de consilieri, care are nevoie de o reprezentare în cadrul aparatului tehnic al primăriei, chiar dacă eu am unele dificultăţi în accesa toate informaţiile din Primărie din cauza atribuţiilor reduse pe care eu le deţin. În principiu, am avut o colaborare corectă cu partenerii noştri din fosta alianţă USL, nu aş avea multe lucruri să le reproşez", a precizat Tudorel Trofin.

Liberalul a arătat că în consiliul local votul consilierilor PNL nu va mai fi condiţionat de formula de parteneriat care a existat până acum, ci va prima interesul cetăţeanului.

„Unde sunt proiecte în interesul cetăţenilor municipiului Focşani, fără nici un fel de rezervă se pot bizui pe voturile Partidului Naţional Liberal, dacă vor fi proiecte cu semne de întrebare sau în neregulă vom încerca să avem un dialog în comisii să încercăm să obţinem un punct de vedere comun. În măsura în care nu vom reuşi acest lucru, probabil că în consiliul local vom vota şi altfel”, a mai spus Tudorel Trofin.

Mai puteţi citi:

Viceprimarul Tudorel Trofin a făcut terapie prin călărie în Slovenia

FOTO-VIDEO: Viceprimarul Tudorel Trofin i-a lăsat pe jandarmi cu gura căscată la concursul de tir

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”