Spitalul Judeţean din Focşani, în pierdere prin aplicarea noului sistem de coplată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii din coplată sunt prea puţini pentru nevoile spitalului

Prin aplicarea de la 1 aprilie a noului sistem de coplată, Spitalul Judeţean „Sf. Pantelimon” din Focşani a încasat doar 4690 de lei într-o lună.

La Spitalul „Sf. Pantelimon” din Focşani coplata a funcţionat şi în anii din urmă, taxa de externare de 15 lei aplicată în ultimii trei ani fiind înlocuită de la 1 aprilie 2013 cu o taxă de 10 lei.

Astfel, în cursul lunii aprilie 469 de persoane au plătit coplata de 10 lei, în bugetul unităţii medicale intrând suma de 4690 de lei, de câteva ori mai puţin decât se încasa până acum.

Dacă în trecut taxa de 15 lei era plătită de toţi bolnavii, indiferent de venituri, în prezent taxa nu este aplicată serviciilor de urgenţă, precum şi persoanelor exceptate prin lege, cum ar fi copii, gravidele, pensionari cu venituri sub 740 lei/lună, bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă, ori veteranii de război.

„Sumele adunate din coplată se constituie în venituri proprii pentru spital şi vor fi folosite pentru achiziţionarea de aparatură medicală”, a precizat Alina Pelin, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Pantelimon” din Focşani.

Mai puteţi citi:

Coplata nu decontează nici vata. Cifrele demonstrează cât de inutilă este măsura

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €