Povestea emoţionantă a preotului supranumit „părintele copiilor nevoiaşi”. „Vom încerca să vindecăm”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Marian Tudor, părinţele copiilor din Găgeşti

Prin intermediul Asociaţiei „Sfânta Sofia", pe care a fondat-o în anul 2018, va construi un Centru de zi pentru copii şi părinţi.

Preotul Marian Tudor, în vârstă de 42 de ani, este un om cu un suflet mare, care cunoaşte totul despre enoriaşii săi şi are grijă de fiecare în parte. 

Este cunoscut în satul Găgeşti, comuna Boloteşti, acolo un slujeşte, drept „părintele copiilor”. 

Cu sprijinul comunităţii locale, preotul vrea construiască prin intermediul Asociaţiei „Sfanta Sofia" pe care o conduce un Centru de Zi pentru Copii şi Părinţi.

Acesta explică problemele care vor fi rezolvate pentru copii şi părinţi prin construirea acestei clădiri.

„Prea flămânzi, prea dezbrăcaţi şi înfriguraţi pentru a mai merge la şcoală. Prea speriaţi de bătăile la care asistă acasă, prea mame la 13 ani, prea singuri pe lume în timp ce părinţii lor sunt în străinătate. Ce să mai poată merge la şcoală? Iar dacă totuşi, undeva în străfundul acestor micuţi omuleţi, există o forţă care îi împinge spre lumina educaţiei, odată păşind în clasă sunt prea umiliţi să mai poată continua, pentru că: vin dezbrăcaţi la şcoală, vin flămânzi, murdari, învineţiţi de la bătăi, plânşi şi obosiţi, pentru că au stat cu mama în câmp toată noaptea, ascunşi de furia unui om înecat în băutură, furie şi orbire”, spune preotul Marian Tudor.

Slujitorul bisericii susţine că acest cerc trebuie întrerupt, prin construirea Centrului de Zi pentru Copii şi Părinţi.

În centru, copiii vor pregăti temele de la şcoală, sub îndrumarea unui profesor, vor avea mâncare caldă, vor avea activităţi creative precum învăţarea unui instrument muzical, teatru, dansuri, creaţie pe computer, vor fi organizate excursii şi tabere. De asemenea, copiii vor beneficia de consiliere psihologică şi vor avea la dispoziţie un cabinet medical.

Pentru părinţi, Centrul îşi propune consiliere psihologică, programe de conştientizare că şcoala este cea mai importantă pentru copilul lor şi participare alături de copil, la diverse activităţi.

„Este important ca un copil să vadă, să experimenteze o viaţă normală pe care o poate avea prin educaţie şi efort propriu. Da, este important să facă şcoală! Dar la fel de important este să vadă un muzeu, un spectacol de teatru. Un instrument muzical îi poate salva viitorul. De ce să nu i-l arătăm? O simplă excursie îi poate activa voinţa de a avea o viaţă bună. De la biserică şi de şcoală va înţelege că o viaţă bună se obţine cu muncă, non violenţă, empatie, credinţă. Îi vom arăta cum este această viaţă şi-l vom ajuta să şi-o construiască. Prin programele cu părinţii vom încerca să vindecăm toată familia. Vom încerca să vindecăm copilul”, mai spune preotul.

Centrul ar urma să fie realizat din banii strânşi din donaţii, aşa cum s-a întâmplat şi până acum în susţinerea copiilor şi mamelor victime ale violenţei domestice. Donaţiile pot fi făcute în conturile Asociaţiei! 

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Cum a reuşit un preot dintr-un cătun din Vrancea să adune în jurul lui copii sărmani pasionaţi de muzică

Preot, îndemn la vaccinare după ce finul său a murit de COVID-19. „Dumnezeu se descoperă şi prin ştiinţă”

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie