Ministrul Apelor şi Pădurilor spune că în Vrancea s-au defrişat necontrolat suprafeţe mari de pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din pădurile Vrancei se taie "ca-n codru"

Lucia Varga a precizat că Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură pe care îl conduce lucrează la o strategie pentru împădurirea terenurilor degradate.

Rata tăierilor necontrolate de pădure este de două ori mai mare decât cea a regenerărilor şi plantărilor prin finanţările de la buget, a declarat, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, Vrancea se numără printre judeţele cu suprafeţe mari de pădure defrişate.

"Dacă vorbim despre cantităţi, despre zone cu defrişări necontrolate pe suprafeţe ample, vorbim despre Alba, Cluj, Maramureş, Suceava, Bihor, Argeş, Vrancea. Dar eu consider că reprezintă un semn de alertă şi tăierile din Giurgiu şi Dolj, unde avem suprafaţă de pădure între 6 şi 10% şi unde, fiind puţină, dacă mai şi tai, aşa cum s-a întâmplat în Giurgiu, aproape 40 de hectare, este alarmant", a arătat şeful de la Ape şi Păduri.

Lucia Varga a precizat că Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură pe care îl conduce lucrează la o strategie pentru împădurirea terenurilor degradate, în viitorul apropiat urmând să fie prezentate şi zonele unde vor avea loc astfel de lucrări.

Mai puteţi citi:

Curtea de Conturi acuză edilii din Tănăsoaia de fals în împroprietărirea „moşierului” Gică Duţă cu 1423 de hectare de pădure

Dosarul „moşierului” Gică Duţă, repus pe rol la Judecătoria Adjud

 

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Ponta, la masă cu Makaveli și parlamentari plecați din POT, AUR și S.O.S România. Ce planuri ar avea fostul lider PSD
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Sportivă de națională, condamnată la închisoare după ce a recunoscut că a comis fraude bancare. Riscă excluderea de la Jocurile Olimpice
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”