FOTO-VIDEO Mănăstirile din Vrancea, pregătite aşa cum trebuie să-şi întâmpine credincioşii de Înviere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Mănăstirea Lepşa, credincioşii vin în număr mare

Ca şi în alţi ani, staţiunea Lepşa este cea care acaparează majoritatea celor care vor să-şi petreacă sărbătorile pascale în cadrul mirific al munţilor Vrancei.

În timp ce agenţiile de turism îi îmbie pe focşănenii cu dare de mână aleg să-şi petreacă Paştele în staţiunile montane din ţară sau de pe plajele însorite de peste hotare, managerii de pensiuni din Vrancea au pregătit la rândul lor oferte atrăgătoare pentru viitorii turişti.

Ne referim în primul rând la zecile de pensiuni din Lepşa, unde există şi o mănăstire impresionantă prin frumuseţea ei, care nu are locuri de cazare, dar care oferă posibilitatea turiştilor să vină să ia lumină în noaptea de Înviere.

„Capacitatea vilei mele este de 10 locuri şi ne-am gândit ca pentru două nopţi să închiriem pensiunea pentru suma de 2000 de lei, iar cine vine pentru trei nopţi suma este de 3000 de lei. Masa şi-o pregătesc turiştii, pentru că avem şi bucătărie complet utilată", ne-a declarat Mihai Georgescu, proprietarul unei vile din apropierea lăcaşului de cult.

Mănăstirea Lepşa datează de la 1774 şi adăposteşte încă vechea icoană din 1584,primită de la Ierusalim, împreună cu icoana Sfântului Nicolae, care a scăpat nevătămată dintr-un  incendiul care a avut loc în anul 1929.

La alte pensiuni din Lepşa, tarifele pentru o noapte de cazare pleacă de la 120 de lei şi ajung chiar şi la 150 de lei/cameră/noapte, majoritatea proprietarilor preferând însă să închirieze camerele către grupuri de turişti.

Un alt locaş de cult căutat de credincioşi este şi mănăstirea Dălhăuţi, cunoscută în ţară datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar şi prin faptul că aii a trăit vreme de două decenii Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.

La Mănăstirea Dalhauti, din judeţul Vrancea, pelerinii sunt cazaţi gratis, în odăi simple, dotate doar cu strictul necesar, respectiv pat, masă şi un mic dulap. Masa este servită chiar de măicuţe, care prepara mâncăruri călugăreşti din legume şi ciuperci. De Paşte, specialităţile casei sunt sărmăluţele din urdă.

Mănăstirea este căutată în special de cei care doresc să-şi redobândească liniştea sufletească. 

Alte mănăstiri din Vrancea care se vor bucura de mulţi credincioşi sunt „Mănăstirea Brazi” de la Panciu, „Mănăstirea Recea”, din comuna Dumbrăveni” sau „Mănăstirea „Valea Neagră” din Nistoreşti.

Mai puteţi citi:

FOTO-VIDEO În Joia Mare, gospodinele din Năruja înroşesc ouăle de Paşte cu vopsea obţinută din plante naturale

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri