FOTO Fabrica de hârtie Vrancart Adjud, salvată de la un incendiu închipuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii s-au antrenat în stingerea focului

Din fericire pentru toată lumea, a fost vorba doar de un exerciţiu demonstrativ de pregătire a personalului în situaţii limită.

Astăzi, la Vrancart Adjud s-a desfăşurat un exerciţiu pentru antrenarea structurilor specializate care au misiuni specifice în situaţia producerii unor situaţii de urgenţă de tipul accidentelor, avariilor, precum şi exploziilor în industrie, urmate de incendiu.

Scopul principal al exerciţiului comun a fost pregătirea, atât a personalului obiectivului, cât şi a celorlalte forţe participante.

„Situaţia tactică generală a simulat producerea unui  incendiu violent la depozitul de maculatură din cadrul societăţii comerciale, cu pericol de propagare la funcţiunile învecinate, respectiv secţia de producţie nr. 1, centrala termică şi depozitul de acid clorhidric”, a precizat lt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.

Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiilor produse, protejarea vecinătăţilor, cât şi pentru salvarea persoanelor care necesitau ajutor medical.

La exerciţiu au participat 6 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, modulul de descarcerare şi o ambulanţă S.M.U.R.D. din cadrul celor patru subunităţi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea , respectiv Detaşamentul Focşani, Secţia Adjud, Staţiile Panciu şi Vidra, o autospecială de stins incendii din cadrul Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă Vrancart, cât şi echipaje de poliţie şi jandarmi, reprezentanţi ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Pe timpul exerciţiului s-au urmărit modul de acţiune a serviciului privat pentru situaţii de urgenţă şi a conducerii obiectivului, modul de acţiune şi colaborare a membrilor comitetului judeţean şi local pentru situaţii de urgenţă; modul de îndeplinire a operaţiunilor pentru desfăşurarea intervenţiei şi de rezolvare a situaţiilor tactice nou create în dinamica exerciţiului; modul de îndeplinirea a atribuţiilor specifice şi modul de colaborare cu forţele de intervenţie.

Este de precizat că în urmă cu şase ani societatea Vrancart s-a confruntat cu o situaţie de urgenţă generată de producerea unui incendiu la unul din depozite, în urma acestuia arzând câteva tone de maculatură. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”