Festivalul „Vin’ La Teatru” s-a întors la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secvenţă din piesa Zic-Zac

În perioada 27 noiembrie – 5 decembrie, în cadrul centenarului Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia”, va avea loc retrospectiva primei ediţii a Festivalului Vin’ La Teatru.

Începând din această seară, teatrul va găzdui trei dintre cele mai apreciate spectacole din selecţia festivalului şi un spectacol prezentat în premieră la Focşani.

„Miercuri, 27 noiembrie, pe scena teatrului revine „Zic Zac”, unul dintre cele mai apreciate spectacole de teatru-dans din ţară, care a făcut parte din programul multor festivaluri de renume din ţară ca UnderCloud (Bucureşti), Temps d’Images (Cluj) şi Eurothalia (Timişoara) şi care a primit numeroase premii. „Zic Zac”, construit de Andrea Gavriliu (în rol de coregraf şi interpret), Ştefan Lupu şi Gabriel Costin, este fără îndoială spectacolul noii generaţii. Joi, registrul se schimbă radical: „Kean”, în regia lui Alexandru Pavel, cu Mihai Niţu, Lia Gherman şi Vladimir Albu este un spectacol care chestionează profund materia din care este făcută fiinţa umană printr-o poveste tulburătoare după Jean-Paul Sartre şi William Shakespeare.
Noutatea pe care o aduce retrospectiva Vin’ La Teatru este spectacolul „A.D. 3874. Cronică Fantastică”, de la Teatrul Mignon din Bucureşti, care propune o re-lectură a lui Caragiale din perspectiva elementelor universal valabile pe care scrierile acestuia le conţin. Regizorul Mihai Costache, alături de actorii Eduard Cârlan, Bogdan Costea şi Eduard Haris îl aşează în faţa spectatorilor pe nemuritorul şi, de multe ori, absurdul Mitică. Joi, 5 noiembrie, toată lumea are şansa de a pleca cu zâmbetul pe buze de la teatru, pentru că se joacă din nou „Aproape”, în regia Andreei Vulpe. Atmosfera de basm creată de actori, tineri absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, va fi perfectă pentru o după-amiază friguroasă de toamnă târzie”
, anunţă organizatorii.

Festivalul Vin’ La Teatru este produs de studenţi şi elevi focşăneni care şi-au dat seama că pot schimba cu adevărat ceva în viaţa comunităţii unde s-au dezvoltat. Prima ediţie a avut loc între 18 şi 21 iulie 2013 şi s-a desfăşurat cu sprijinul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, Colegiului Naţional „Unirea”, Asociaţiei Uniriştii, UNATC „I.L. Caragiale”, al Primăriei Municipiului Focşani şi al Consiliului Municipal Focşani.

Festivalul a venit în întâmpinarea nevoii focşănenilor de evenimente culturale, iar feedback-ul lor a fost entuziast şi încurajator. Organizatorii au început deja dezvolte a doua ediţie a festivalului, care va rămâne unul de bunăvoie.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Tinerii, entuziasmaţi de festivalul de teatru de la Focşani

Trupa de Teatru „Protha“ din Panciu a obţinut Marele Premiu al Concursului de Interpretare Dramatică pentru Tineret de la Cluj-Napoca

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco