Cum i-au ajutat suedezii pe români în lupta cu foametea. Strigăt de disperare către autorităţi: „Oamenii mănâncă fân tocat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seceta şi foametea instalate în România după al Doilea Război Mondial au condus la o situaţie de solidaritate internaţională impresionantă.

Legăturile istorice dintre popoarele Suediei şi României sunt vechi, o legătură puternică fiind creată după cel de-Al Doilea Război Mondial, când Crucea Roşie Suedeză, împreună cu Societatea "Salvaţi Copiii", au constituit o prezenţă puternică pe teritoriul României timp de aproape doi ani.

Se ştie că în acea perioadă România a trecut printr-o situaţie extrem de grea din punct de vedere economic şi social. Nu a fost suficient că ţara noastră a avut pierderi umane importante, că a avut de plătit daune de război înrobitoare, dar peste ţară s-a abătut în anii 1946 şi 1947 o secetă îngrozitoare, care a înfometat populaţia.

La sfârşitul anului 1946, starea locuitorilor din fostul era foarte grea. "Întreg judeţul cu 93 de comune este complet înfometat. Oamenii mănâncă fân tocat şi fiert şi nu au nici un fel de cereale. Cazuri mortale din cauza foametei au început a se ivi”, scria prefectul de Putna  Constantin V. Cheie superiorilor săi din Ministerul de Interne.

Prin urmare, în plină iarnă, oamenii disperaţi au decis să ia calea pribegiei, plecând să se aprovizioneze din locuri mai îmbelşugate, precum Oradea, Arad sau Craiova, unde seceta nu fusese atât de gravă.

Istoricul Ramona Miron menţionează că în vara anului 1947 situaţia era deja apăsătoare şi că locuitorii de la sate îşi trimiteau copiii la oraş, la cerşit, ca o ultimă speranţă să nu moară de foame.

“Astfel, situaţia deosebit de grea prin care trecea o bună parte din populaţia ţării noastre a sensibilizat opinia publică internaţională şi, ca urmare, numeroase transporturi masive cu ajutoare constând în alimente, medicamente şi haine au luat drumul României. Diferite societăţi din ţări precum Elveţia, Vatican, Suedia, Irlanda, Anglia, S.U.A. au trimis ajutoare şi reprezentanţi în zonele afectate de secetă. Suedia a răspuns cu generozitate apelului umanitar lansat de oficialii români. Crucea Roşie Suedeză împreună cu Societatea "Salvati Copiii" au constituit o prezenţă puternică pe teritoriul României timp de aproape doi ani, perioadă în care au desfăşurat diverse acţiuni umanitare, de multe ori în condiţii vitrege”, scrie Ramona Miron în lucrarea Cronica Vrancei.

Solidaritatea de care au dat dovadă suedezii a însemnat pentru românul înfometat o licărire de speranţă, încredere în depăşirea momentului, dar şi un plus de rezistenţă fizică şi sufletească în lupta cu mistuitoarea foamete.

Mii de copii salvaţi de la pieire

Practic, delegaţia suedeză, prin reprezentanta ei Ulla Lindewall, care răspundea de Societatea "Salvaţi Copiii", a militat pentru înfiinţarea de cantine în cât mai multe localităţi din judeţ. S-au format comitete de conducere care aveau ca atribuţii “alegerea copiilor care  să servească masa la cantină, asigurarea transporturilor cu alimente, aprovizionarea cantinei cu lemne, menţinerea legăturii cu depozitul suedez din Focşani. Persoanele admise la cantină erau copiii cu vârsta cuprinsă între 3 - 14 ani, proveniţi din rândul familiilor nevoiaşe, precum şi femeile însărcinate şi cele cu probleme psihice, care nu-şi puteau procura hrana”, se arată în atribuţiile comitetului de conducere al cantinelor.

Cantine după modelul suedez au existat în multe zone şi au ajutat timp de aproape doi ani la salvarea oamenilor, în special a copiilor, din foame.

La cantinele din Focşani, se serveau următoarele feluri de mâncare: supă de mazăre, supă de vegetale, mâncare de macaroane, fulgi cu lapte, 40 g de pâine şi 20 g de brânză de persoană şi o dată pe săptămână, ca supliment, o ceaşcă de lapte cu cacao.

Totodată, prin asociaţia "Darul Suedez'', au venit foarte multe ajutoare constând în articole de îmbrăcăminte.
Încă de la începutul anului 1947, consulul Suediei însărcinat de către Legaţiunea Regală a Suediei cu controlul general al organizaţiunilor „Acţiunilor Suedeze de Ajutorare" a comunicat prefecturilor din judeţele afectate de secetă că s-a hotărât să se facă o triere a hainelor, în sensul că mulţi oameni au donat ca obiecte de îmbrăcăminte fracuri, blănuri, rochii de seară, care nu corespundeau scopului practic cu care să se poată îmbrăca populaţia.

Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea păstrează documente care arată cât de grea era situaţia şi cererile trimise de sărmanii oraşului către această asociaţie.

Astfel, un bărbat în vârstă de 74 ani, văduv şi paralizat, având în îngrijire două nepoate de la fiica sa decedată, scria următoarele autorităţilor: „Dacă e posibil să mi se dea ceva de îmbrăcăminte, căci sunt fără haine pe mine şi surtucul îl am de împrumutat".


 

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor