Bărbat care căuta ciuperci prin pădure, în munţii Vrancei, atacat de urs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul atacat de urs a scăpat cu viaţă

Întâmplarea a avut loc în Munţii Vrancei, comuna Tulnici, iar în ajutorul bărbatului au venit echipaje de la ambulanţă şi SMURD.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna vrânceană Tulnici, a fost atacat vineri la prânz de urs.

Bărbatul a profitat de ploaia din ultimele zile şi a mers în pădure la cules de ciuperci, dar la un moment dat s-a trezit cu ursul peste el.

A reuşit să scape din ghearele animalului, dar tot a fost rănit în zona feţei. Oamenii din sat s-au mobilizat şi au reuşit să alunge animalul, dar au chemat şi echipajele medicale pentru primul ajutor, pe care l-au acordat paramedicii de la SMURD. 

"În urma unui apel la numărul unic 112, un echipaj SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra s-a deplasat în satul Lepşa, comuna Tulnici, unde a intervenit pentru acordarea primul ajutor calificat şi transportul la spital, al unui bărbat de 41 ani ce prezenta leziuni provocate de un urs, acesta fiind conştient şi cooperant", potrivit ISU Vrancea.

În zonă se află acum şi poliţişti şi jandarmi, care evaluează situaţia.

Vă mai recomandăm:

Gospodăriile din zona de munte a Vrancei, vizitate tot mai des de urşi. Anunţul disperat al autorităţilor locale

Tot mai mulţi urşi ies din păduri şi caută mâncare în sate. Şedinţă extraordinară la CJSU Dâmboviţa

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”