VIDEO „Mourinho” Stoica, dosar penal cu fazani și sechestrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Stoica

„Mourinho” Stoica e acuzat că a înscenat sechestrarea unui minor, ca să se răzbune pe un paznic care nu-l lasă să împuște fazani în pădurea de la Melinești. Un copil de 15 ani spune că Ștefan Stoica l-a îmbătat și l-a pus să declare în faţa poliţiei că ar fi fost sechestrat şi bătut de paznicul care-l prinsese la braconaj pe fostul antrenor al Universităţii Craiova.

Obişnuit să vâneze căprioare şi fazani în jurul casei de vacanţă de la Melinești, Ştefan Stoica, supranumit „Mourinho” din Bănie, a fost prins la braconaj într-o dimineaţă, după un chef cu amicii săi din lumea fotbalului. De pândă la fondul de vânătoare era, în noaptea de 18 spre 19 aprilie, Ionuţ Temelie, angajatul Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv (AJVPS) Dolj. El spune că şi-a sunat şefii, care au luat imediat legătura cu poliţia.

„L-am prins pe Stoica la braconaj, cu un Jeep nr. B-01-XCH, împreună cu fratele lui şi o femeie. Era băut, a devenit violent şi ne-a ameninţat cu arma”. Paznicul mai susţine că, la mai puţin de un ceas după flagrant, s-a trezit la poarta casei cu Fane Stoica. „A tras trei focuri de armă din jeep și a demarat nebunește, ameninţându-ne cu moartea. Am chemat poliţia care a găsit două tuburi de cartuşe, calibrul 12, trase în poartă”, spune Temelie. În urma cercetărilor, Stoica s-a ales cu dosarul penal nr. 4777/P/2010.

„Vine poliţia, încep filmările!”

Două luni mai târziu, tot într-o noapte, la casa de vacanţă a lui Ştefan Stoica a ajuns un copil rătăcit. Ionuţ Gabriel Tudor (15 ani) venea de la părinţii paznicului Temelie, unde muncise o vreme ca îngrijitor de animale. Minorul căuta drumul spre Beharca, de unde să ia o ocazie spre casă, la Urzicuţa. Auzind că vine de la familia lui Temelie, Ştefan Stoica l adăpostit pe copil, l-a omenit cu d-ale gurii și, spune minorul, cu un pahar de suc dubios. „Nea Fane mi-a dat să mânânc și m-a trimis în lacul lui, să mă spăl, că miroseam a vaci. Când am ieșit, mi-a dat un pahar cu suc și mi-a zis să-l beau repede, până n-apare poliţia”.

Copilul spune că a băut paharul și l- luat cu ameţeală. „Am simţit un gust amar, un miros de alcool, aproape că am amorţit. (...)  De aici, minorul povesteşte că a jucat după cum i-a cântat nea Fane Stoica. „Mi-a zis: gata, bă, încep filmările! Că vine poliţia! Unul, Mihăiţă, filma şi nea Fane mă punea să spun că m-a bătut Ionuţ Temelie, că m-a sechestrat, că nu mi-a dat să mânânc. Nea Fane mi-a promis ca-mi dă bani şi un ATV, dar nu mi-a dat niciun ban”.

Dovada sechestrării, cu furtunul popii

Ca să producă o dovadă fizică a sechestrării, își amintește copilul, Ștefan Stoica ar fi inventat o urmă de violenţă. „Nea Fane mi-a zis sa-mi sug mâna, să se înnegrească. N-am putut și un popă, chiar de la mine din Urzicuţa, care bea cu nea Fane, mi-a strâns mâna tare cu un furtun, până am ţipat de durere”, declară minorul.  Potrivit anchetatorilor, Florian Stoica, fratele lui „Mourinho”, a sunat la 112 să reclame sechestrarea unui minor. La Poliţia din Melinești, supravegheat îndeaproape de Ștefan Stoica, copilul a scris sub semnătură varianta sechestrării.

Astfel, paznicul Ionuţ Temelie Bitoleanu (FOTO) şi părinţii săi sunt cercetaţi astăzi, de către Poliţia Judeţeană, pentru sechestrare și lovire, în ciuda mărturiei cutremurătoare pe care Ionuţ Tudor o face ziarului Adevărul. Ștefan Stoica antrenează o echipă de fotbal din Campionatul Republicii Moldova, iar la telefonul său răspunde soţia care ne spune că „Fane e plecat în cantonament și nu își ia niciodată mobilul cu el”. 



Percheziţia anonimă

Joia trecută, în urma unei scrisori anonime, poliţia spune că s-a autosesizat, în condiţiile în care zeci de dosare zac prin birouri, şi a declanşat rapid o percheziţie la domiciliul paznicului Temelie care, conform anonimei, a trecut de la pândar la braconier. „Am primit o sesizare anonimă în care Cristian Ionuţ Temelie Bitoleanu ar fi fost văzut la braconaj şi era normal să ne autosesizăm”, spune şeful Serviciului Arme şi Muniţii comisarul Cristian Carauleanu.

Rămâi pe adevarul.ro pentru a vedea mărturia video a copilului  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu