Un grefier din Craiova a fost reţinut pentru trafic de influenţă. Bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce primea mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Victor Toader, grefier în cadrul Curţii de Apel Craiova, este acuzat de săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă.

Procurorii DNA- Serviciul Teritorial Craiova au stabilit că din anul 2011 şi până în prezent, Ion Victor Toader, grefier în cadrul Curţii de Apel Craiova, a pretins şi primit de la 8 persoane, suma totală de 28.500 de euro.Bărbatul a cerut banii de la cele opt persoane cărora le-a promis că o să intervină pe lângă magistraţi din cadrul Curţii de Apel din Craiova, să le resolve dosarele penale.
 
Ion Victor Toader a fost prins în flagrant pe data de 9 octombrie în timp ce primea mită 2000 de euro. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 d eore, iar astăzi va fi prezentat la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă.
 
Grefierul de la Curtea de Apel din Craiova este acuzat de săvîrşirea infracţiunii de traffic de influenţă în formă continuată.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete