Un adolescent de 16 ani a intrat cu briceagul în curtea unui liceu din Craiova

0
Publicat:

Un minor de 16 ani a fost depistat de jandarmi cu un cuţit tip briceag asupra sa, în incinta unui liceu din Craiova.

FOTO: Jandarmeria Craiova

Potrivit Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, tânărul nu era elev al instituţiei de învăţământ, fiind depistat în momentul în care a pătruns în incinta liceului.

"Tânărul, în vârstă de 16 ani, se afla în zona liceului şi avea un comportament neadecvat, fapt care a atras atenţia jandarmilor din apropiere. În momentul în care a pătruns în incinta liceului a fost oprit de jandarmi, care au procedat la legitimarea acestuia”, anunță Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova.

Totodată, i s-a cerut tânărului să prezinte toate bunurile aflate asupra sa, moment în care acesta a scos din buzunar un cuţit de tip briceag cu lamă de inox, cu lungime totala de 27,5 centimetri.

„Menţionam faptul că tânărul nu era elev al instituţiei de învăţământ unde s-a produs fapta", adaugă Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova.

Minorului i s-au întocmit actele de constatare pentru fapta de port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituţii publice, urmând să fie înaintate organelor de urmărire penală, pentru continuarea verificărilor.

Jandarmii reamintesc faptul că portul, fără drept, în locuri publice a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului sau a altor asemenea obiecte periculoase se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.  

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare