Demolări în Craiova. Trei chioşcuri amplasate ilegal au fost puse la pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chioşcurile au fost demolate în această dimineaţă

Mai multe chioşcuri amplasate ilegal în cartierul Craioviţa Nouă sau ale căror contracte de închiriere au expirat au fost demolate în această dimineaţă.

Zeci de muncitori din cadrul Primăriei Craiova au început să demonteze bucată cu bucată chioşcurile.„Nu ştiu de ce ne-au demolat chişcul. Noi din asta trăim. Îl aveam aici de 10 ani şi nimeni până acum nu ne-a zis absolut nimic”, a spus un chioşcar. 

Chioşcurile amplasate ilegal au fost demolate. Nu este prima acţiune de acest gen care are loc în Craiova. „Continuăm acţiunile de demolare a spaţiilor comerciale ce aparţin unor societăţi care nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale. Pentru cele trei chioşcuri contractele de închiriere încetaseră de mai mult timp. În plus titularii dreptului nu au respectat spaţiul prevăzut în contractul iniţial, construcţia ocupă un teren de 170 de metri pătraţi. Am identificat toate construcţiile care îşi desfăşoară activitatea pe terenul municipalităţi şi toate spaţiile care sunt ilegalitate vor fi demolate”, a spus Octavian Mateescu, director Poliţia Locală Craiova.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort