Craioveanul care a înjunghiat un tânăr la o petrecere, condamnat la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agresorul a fost condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru tentativă de omor

Bogdan Cosmulescu, în vârstă de 25, din Craiova, este acuzat de tentativă de omor, după ce anul trecut în luna iunie a înjunghiat un tânăr în zona inghinală.

Tribunalul Dolj l-a condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare, însă Cosmulescu a făcut imediat apel  la Curtea de Apel din Craiova. Magistraţii i-au respins săptămâna trecută cererea şi i-au menţinut sentinţa dată de prima instanţă. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

Nicolae Gogâldean, în vîrstă de 28 de ani, a fost înjunghiat la o petrecere de Bogdan Cosmulescu. Victima era prezentă la petrecere în aer liber în comuna Bucovăţ cu mai mulţi prieteni, iar când se distra cel mai bine a primit un cuţit în zona inghinală de la agresor.

Tânărul înjunghiat a fost  transportat la Spitalul Judeţean din Craiova, iar agresorul a fost imediat arestat. Bogdan Cosmulescu este acuzat de săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Agresorul a tras cu pistolul în trafic

Bogdan Cosmulescu, a împuşcat în trafic o persoană cu care a avut o altercaţie pe data de 1 august 2010. S-a ales cu dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Conflictul a pornit de la o banală greşeală în trafic: Florin Stania, aflându-se la volanul unui autoturism marca Dacia 1300, nu i-a acordat prioritate de trecere lui Bogdan Cosmulescu, aflat la volanul unui maşini marca Dacia 1310 în gigatoriul de la intresecţia străzii Mărăşeşti cu strada Horia. Agresorul l-a urmărit până pe strada Nanterre unde a avut loc o altercaţie. Unul dintre tineri i-a aplicat o lovitură de pumn în zona feţei celuilalt tânăr iar acesta l-a împuşcat în zona abdomenului cu o armă neletală de la distanţa de aproximativ un metru.

Bogdan Cosmulescu a fost condamnat defintiv de Curtea de Apel din Craiova, pe data de 22 noiembrie 2011 la patru luni de închisoare cu suspendare. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune