Craiova: Librăria Adevărul i-a fascinat pe cititorii craioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cititorii Adevărul şi-au mai completat şi ieri colecţiile pe care le au deja în bibliotecile personale.

Nici nu se făcuse ora 9.00, iar în faţa uşii aşteptau ieri cititori nerăbdători, dornici să fie primii vizitatori ai noii librării.

Sute de craioveni au trecut pragul celei mai noi Librării Adevărul din ţară, inaugurată ieri la Craiova. Claudia Ţaina, profesor de discipline tehnice la Grupul Şcolar Industrial Energetic din Bănie, s-a numărat printre aceştia. Deşi cumpără de o bună bucată de vreme cărţile editate de Adevărul, ieri, la inaugurarea noului sediu al librăriei, a fost impresionată de frumuseţea şi eleganţa în care a găsit expuse volumele pe care le îndrăgeşte tare mult.

„E superbă. Era cazul să se facă şi o astfel de librărie, pentru că Adevărul este un ziar cu tiraj, care a făcut un lucru extraordinar prin aceste colecţii de cărţi, care au deschis orizonturi“, a spus profesoara, care are deja mai bine de 50 de cărţi de la Adevărul. Şi dacă tot a fost inaugurarea, s-a premiat cu „Livada de vişini“ a lui Cehov.

Librăria Adevărul, deschisă şi în weekend

Ivona Peoancă a descoperit cu plăcere că în Librăria Adevărul are posibilitatea să decidă în linişte ce carte doreşte să îşi achiziţioneze şi să îşi ia de la raft ce consideră de cuviinţă.

„Arată foarte bine şi îmi place că te poţi autoservi. Eu vreau să merg înainte cu colecţiile Jules Verne, cu enciclopediile, am luat şi albumele de pictură“, a mărturisit inginera, precizând că ar fi nemaipomenit dacă ar găsi la un moment dat în Librăria Adevărul şi basmele lui Ispirescu sau poveştile lui Creangă, la fel de atractiv prezentate ca şi cele deja scoase la vânzare.

Pentru Ivona şi toţi clienţii dornici să aibă acasă unul din produsele Adevărul, librăria va fi deschisă şi în weekend de la ora 9.00 până la 22.00, la fel ca în restul săptămânii.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete