Cai verzi în Craiova, la preţuri exorbitante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Craiova a cumpărat de la firma Cris Garden din Bucureşti patru figurine din verdeaţă, în formă de cal, şi şase ceşti gigantice. Investiţia se ridică la suma de 30.000 de euro.

Zece ornamente vegetale ciudate au fost amplasate recent în centrul Craiovei. Este vorba despre patru figurine în formă de cal, dar şi şase ceşti gigantice, cu tot cu farfurie, care nu doar că nu au legătură cu oraşul, din punct de vedere simbolic, dar au costat şi foarte mult. Aşadar, două dintre figurine, cele care reprezintă cai, au costat, împreună, 15.000 de euro, în timp ce alte două figurine verzi (cal şi călăreţ), au ajuns, tot împreună, la suma de 7.000 de euro. Cele şase ornamente în formă de ceaşcă au costat 8.000 de euro, astfel că noile achiziţii au ajuns, în total, la suma de 30.000 de euro.

Localnicii sunt miraţi de costuri şi spun că s-ar fi putut face multe alte lucruri bune în oraş cu respectivii bani. „Figurinele arată bine, dar nu le văd rostul. Sunt curios ce vor face la iarnă cu ele? Să plăteşti 7.000 de euro pentru o plantă este destul de mult. Banii puteau fi folosiţi pentru reabilitarea drumurilor din oraş. Trăim de pe o zi pe alta, dar cheltuim sume mari de bani pentru lucrurile care nu folosesc nimănui“, a declarat Vasile Stoica, un locuitor din Craiova.

Ce spune primarul

Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a declarat că preţul ornamentelor nu este mare şi că se justifică. „Plantele trebuie udate pe toată perioada verii, iar pe perioada iernii le vom duce în seră. Din punctul meu de vedere, nu costă mult, având în vedere că, pentru a ajunge la această formă, e nevoie de un an şi jumătate de stat în seră“, a precizat edilul oraşului.

  

În momentul în care au aflat că primăria Craiova a cheltuit peste 30.000 de euro pentru figurinele din centrul oraşului, unii craioveni au catalogat însă investiţia ca fiind megalomanică. „Au plătit pensia mea pe trei ani. Nu pot să cred aşa ceva. Refuz să mă gândesc că cineva a fost de acord să plătească această sumă pentru două figurine în formă de cal, doi cai cu jocheu şi şase ceşcute. Haideţi să fim serioşi. Până astăzi nici măcar nu le-am observat. Sunt plante ca toate plante, doar că au anumite forme“, a spus Ion Purcaru, un alt localnic.

Ornamentele în valoare de aproximativ 30.000 de euro au fost cumpărate anul trecut, prin achiziţie directă. Totuşi, cei care vor încerca să achiziţioneze ceva asemănător de la altă firmă vor fi surprinşi să afle că preţurile pot fi mai mici. „Astfel de figurine sunt foarte greu de făcut şi durează poate şi doi ani de zile. Preţul diferă în funcţie de specia din care sunt realizaţi. Porneşte undeva de la 2.000 de lei în sus (n.r. preţul porneşte de la aproximativ 450 de euro)“, a explicat un reprezentant al SC Euromar Garden S.R.L.  

Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a mai declarat că ornamentele sunt uşor de întreţinut. „La început se face forma din sârmă, după care trebuie aşteptată planta să crească, iar după aceea să fie făcută într-o anumită formă. Eu le-am văzut pentru prima dată în Bucureşti, acum câţiva ani, şi mi s-au părut extraordinare. M-am interesat şi am făcut şi noi achiziţia“, a mai precizat edilul oraşului.

Unii craioveni au declarat că figurinele chiar dacă au costat o avere înfrumuseţează Bănia. „Arată destul de bine şi au fost amplasate exact acolo unde trebuia, la kilometrul zero al  oraşului. Mă gândesc cât vor rezista acolo. Era bine dacă le achiziţionau cu bani de la Uniunea Europeană, iar atunci nimeni nu mai avea nimic de zis“, a declarat Maria Stănescu, din Craiova.