Vacanţe la jumătate de preţ pe litoralul românesc. Ultimul weekend de plajă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Litoral FOTO Călin Gavrilaş

Pe litoralul românesc s-au scris în acest weekend ultimele poveşti de vară. De astăzi, totul este pustiu. Operatorii de plajă au tras obloanele şi doar câteva terase îşi mai îmbie clienţii cu preparate de sezon.

Deşi vara a trecut de aproape o lună, plajele au fost în weekend pline de turişti, atraşi de vremea neobişnuit de caldă, temperaturile la amiază ajungând la 30 de grade Celsius. Cei care au ales această perioadă pentru a-şi petrece vacanţa pe litoralul românesc plătesc la jumătate faţă de cât ar fi achitat în perioada de vârf a sezonului estival. 

Spre exemplu, la Alezzi Beach Resort Mamaia Nord, preţul pe cameră a scăzut de la 146 euro la 51 euro, iar la Hotel Edmond din Eforie Sud tariful a fost redus de la 660 de lei la 391 lei. La Pensiunea Trident Costineşti, cine venea în iulie achita 320 de lei pentru o cameră dublă, iar acum 198 de lei.

Unii hotelieri au afişat şi preţurile pe octombrie. Astfel, cei care vor dori să vină la mare pentru aerosoli se pot caza la Apartament Regim Hotelier Onix Mamaia plătind pe cameră 255 de lei în perioada 1 – 31 octombrie, faţă de 500 de lei cât achitau pentru perioada 1 – 31 august. 

O cameră mai ieftină cu câţiva lei 

Preţuri mai mici sunt şi în cadrul Programului „Litoralul pentru toţi“, care se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi în care sunt înscrise 42 de hoteluri de pe întreg litoralul.

 La Hotel Bran Bega din Eforie Nord, tarifele au scăzut în perioada 11 – 30 septembrie. O cameră dublă costă 351 lei/noapte, pentru 2 persoane, cu mic dejun, pentru minimum 4 nopti. Pentru primele zile din septembrie, tariful pentru aceeaşi cameră era 357 de lei. 

În Costineşti, la Casa Maria, în perioada 6 – 21 septembrie, o cameră dublă costă 152 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus. Oferta este valabilă pentru cinci nopţi de cazare. Tariful standard pentru cine doreşte să se cazeze aici este de 181 de lei. În plin sezon, preţul urca până la 300 de lei. 

Hotel Flora din Mamaia oferă în perioada 6 – 30 septembrie o cameră dublă standard la  157 lei/noapte, un apartament la 291 lei/noapte, doar cazare, iar cei care doresc mic dejun plătesc 358 lei/noapte. 

„Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc a doua vacanţă pe litoral”, a spus Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. 

Sunwaves, ultimul eveniment al sezonului, s-a ţinut la Olimp

Cluburile de fiţe din Mamaia Nord s-au închis de weekendul trecut, însă petrecăreţii au venit în număr mare la festivalul de muzică electronică Sunwaves, care are loc în staţiunea Olimp, în perioada 16 – 21 septembrie. Intrarea costă  250 de lei, paharul de băutură – 25 de lei, iar 15 lei shotul. Angajaţii spun că au venit la festival foarte mulţi italieni şi francezi. Majoritari au fost românii, dar nu constănţeni. 

Cum va fi vremea

 

Din păcate, meteorologii au veşti proaste pentru următoarele zile, când temperaturile vor coborî sub 20 de grade Celsius şi pe litoral. În regiunile din jumătatea de sud, cerul se va înnora treptat şi va ploua local; vor fi mai ales averse însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi parţial noros, iar ploile pe spaţii mici. 

Valorile termice urmează a fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Cel mai mult temperaturile vor coborî în regiunile nord-vestice şi nord-estice.

ANM anunţă că va ploua mai mult în regiunile sudice şi sud-estice, iar în restul ţării vor fi cantităţi normale pentru acest interval. 

Sunwaves, ultimul eveniment al sezonului

Vă mai recomandăm:

 

Patron de agenţie de turism: „Trebuie să moară două generaţii pentru ca litoralul să scape de haina comunistă“

Litoralul românesc, încremenit în Epoca de Aur. „Cazare, bere şi mâncare - e tot ce-ţi trebuie la mare“

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC