Tânărul polițist care a salvat viața unui bărbat dintr-un apartament cuprins de flăcări

0
Publicat:

Inspectoratul de Poliție Județean de Poliție (IPJ) Constanța a făcut publică identitatea agentul care a intervenit pentru salvarea vieții unui bărbat aflat într-un apartament cuprins de flăcări. 

Răzvan Florin Ghircuș, agent de poliție FOTO: IPJ Constanța

Agentul principal de poliție Răzvan Florin Ghircuș, din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 3 Poliție, se afla în timpul liber când a trecut joi, 16 martie 2023, pe lângă blocul incendiat pe strada Baba Novac (numărul 167) din municipiul Constanța.

A observat că dintr-un apartament situat la parterul blocului iese fum. Polițistul a tras imediat autoturismul pe dreapta, a coborât și a alergat spre locul incendiului. În fața blocului, pe stradă, se aflau mai multe persoane agitate, care arătau spre apartamentul din care ieșea fum”, transmite IPJ Constanța.

Răzvan a aflat de la oamenii adunați în zonă că un bărbat este înăuntrul apartamentului.

Agentul de poliție a apelat imediat SNUAU 112, pentru a sesiza incendiul și a solicita sprijin, apoi s-a apropiat de fereastra deschisă a locuinței și a văzut, în interior, un bărbat, de aproximativ 45 de ani.

Polițistul a strigat la el să iasă din locuință, pentru că fumul devenea din ce în ce mai gros, aerul era irespirabil, iar flăcările amenințau să cuprindă întregul apartament, dar bărbatul refuza evacuarea deoarece își căuta fratele bolnav, despre care credea că se află în casă.

„În vreme ce pericolul creștea odată cu flăcările, polițistul a reușit să-l convingă pe acesta să se îndrepte spre ieșire. Apoi, a intrat în scara blocului, preluându-l pe bărbatul care tocmai ieșea din locuință”, spun cei din IPJ.

Acesta a primit îngrijiri medicale de la personalul ambulanței sosite la fața locului, iar acum este în afara oricărui pericol. La fel și fratele bărbatului care, în momentul izbucnirii incendiului, nu se afla în locuință.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”