Dobrogea, prezentată la Salonul Mondial de Turism de la Paris. Ce a plăcut străinilor VIDEO

0
Publicat:

Dobrogea este prezentă la Salonul Mondial de Turism de la Paris (16-19 martie 2023), cu delicioasele preparate tradiționale produse în mici gospodării, precum și cu imagini despre frumusețile pământului cuprins între Dunăre și Marea Neagră.

Vinurile dobrogene, degustate la Paris FOTO: CJC
Vinurile dobrogene, degustate la Paris FOTO: CJC

Consiliul Județean Constanța este prezent la Salonul Mondial de Turism de la Paris (16-19 martie 2023), intitulat „Le Monde à Paris“, în cadrul standului expozițional al României. 

Vizitatorii au putut degusta delicioasele preparate tradiționale, produse în micile gospodării ale familiilor de dobrogeni. Printre acestea s-au aflat bunătățile din lapte, iaurt și felurite brânzeturi, zacuscă, dar și faimoasa mâncare aromână piperchi țârgâsiti, produsă în localități precum Stejaru (Tulcea) sau Amzacea (Constanța).

Foarte apreciate au fost și dulceața și siropul de trandafiri, produse în singura plantație de trandafiri de dulceață din sudul României, aflată în localitatea Cobadin, dar și migadalele certificate bio, culese din livadele aflate în localitatea Târgușor.

De asemenea, vizitatorii au avut parte de o experiență completă oferită de programul artistic pus în scenă de Ansamblul Folcloric Profesionist Brâulețul, preparatele tradiţionale dobrogene şi savoarea celor mai bune vinuri produse în cramele din județul Constanța.

„Vedeta evenimentului a fost, de departe, Ansamblul Folcloric Profesionist Brâulețul, ai cărui artiști au reușit, prin interpretarea lor, să contureze cel mai bine identitatea dobrogeană și să facă cunoscut tezaurul folcloric al acestei regiuni”, transmite Consiliul Județean Constanța.

Ansamblul Brâulețul FOTO: CJC
Ansamblul Brâulețul FOTO: CJC

Evenimentul continuă în zilele următoare, cu alte surprize pregătite publicului.

Dobrogea a reușit să trezească interesul celor prezenţi și dorinţa de a descoperi locurile, istoria, folclorul, tradițiile şi tot ceea ce are mai de preț județul Constanța.

Dansurile și cântecele populare, preparatele culinare dobrogene și vinurile din podgoriile noastre au fost cei mai buni ambasadori ai Constanței și Dobrogei. Am arătat lumii întregi ce bogății istorice, culturale și gastronomice avem. Am uimit cu peisaje excepționale și am atras cu evenimente electrizante”, spune Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Tradițiile dobrogene, prezentate la Târgul de Turism de la Paris FOTO: CJC
Tradițiile dobrogene, prezentate la Târgul de Turism de la Paris FOTO: CJC
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite