O mamă minoră se luptă pentru custodia copilului. Protecţia Copilului face pace în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mamă minoră, în vârstă de 16 ani, a părăsit domiciliul tatălui copilului ei întrucât, spune ea, nu se mai înţelegea cu el. Ulterior, a mers la posturi de televiziune naţionale unde s-a plâns că este bătută şi că nu îşi poate lua copilul.

O echipă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa s-a deplasat atât la domiciliul tatălui în vârstă de 19 ani, cât şi la cel al mamei minore, de 16 ani, din Valu lui Traian.

A reevaluat situaţia celor doi şi a discutat cu ambii părinţi. În urma discuţiilor, cei doi au stabilit de comun acord ca, până la pronunţarea definitivă a Instanţei, fetiţa de trei luni să stea câte două săptămâni în familia maternă şi câte două săptămâni în familia paternă. 

De asemenea, părinţii vor participa la şedinţe de consiliere de specialitate în cadrul DGASPC Constanţa iar o astfel de întâlnire va avea loc în cursul acestei săptămâni.

Între timp, conflictul lor s-a mutat în instanţă. Mama a cerut Ordonanţă Preşedinţială pentru încredinţarea şi stabilirea domiciliului copilului, iar tatăl a depus cerere pentru a obţine tutela copilului.

Vă mai recomandăm:

Drama celor şapte fraţi din Constanţa sălbăticiţi de părinţi. Cât de abuzaţi trebuie să fie copiii în România pentru a fi luaţi, în sfârşit, de stat

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA