Militari de pe fregata „Mărăşeşti“ s-au antrenat pe mare împreună cu marinari americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exerciţiu comun româno-american FOTO IOnuţ Felea

Fregata „Mărăşeşti” a participat marţi, 25 februarie, în vestul Mării Negre, la exerciţii în comun cu distrugătorul american „USS ROSS” (DDG-71), navă militară componentă a pachetului de capabilităţi ale Forţelor Navale ale Statelor Unite ale Americii în Europa şi Africa (NAVEUR).

Exerciţiul, la care au participat peste 500 de militari, a avut ca obiectiv principal menţinerea nivelului de instruire a marinarilor militari români şi face parte din pachetul de măsuri NATO stabilite pentru creşterea încrederii între aliaţi şi pentru consolidarea securităţii în zona Mării Negre. Activitatea contribuie la realizarea interoperabilităţii la nivel tactic între cele două marine militare, în vederea consolidării parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

Prin prezenţa în Marea Neagră, distrugătorul american „USS ROSS”, echipat cu sisteme antirachetă de tip „Aegis” şi rachete de croazieră „Tomahawk”, dezvoltă angajamentul Statelor Unite ale Americii, în cadrul NATO, faţă de partenerii regionali din zona Mării Negre.

„Forţele Navale Române contribuie substanţial la consolidarea şi dezvoltarea parteneriatului strategic româno-american prin activităţi comune de instrucţie, desfăşurate pe mare, în teren şi în aer.

Flexibilitatea proprie forţelor navale ne permite să asigurăm suportul oportun acolo unde trebuie, atunci când trebuie, iar valorile democratice, pe care ţara noastră le împărtăşeşte împreună cu ceilalţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice, ne asigură suportul necesar şi energia de a răspunde tuturor ameninţărilor, indiferent de tipul lor sau de zona de provenienţă, demonstrând, astfel, că suntem o comunitate puternică şi unită“, conform unui comunicat de presă al Forţelor Navale Române.

Fregata Mărăşeşti a fost cea mai mare navă militară construită într-un şantier din România, de producţie 100% românească. Motoarele au fost produse la Reşiţa, iar corpul navei – la Galaţi.

Iniţial, când a ieşit pe poarta Şantierului din Mangalia, în anul 1985, a fost catalogată ca fiind crucişător, deşi nu avea caracteristicile necesare, şi a purtat numele Muntenia, dat de cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu.

Imediat după Revoluţia din 1989, nava s-a numit Timişoara, în memoria victimelor din oraşul de pe malul Begăi. Odată cu schimbarea numelui, a fost retrogradată în clasa distrugătoarelor.

Totuşi, această denumire a fost de scurtă durată, de doar câteva luni. Ulterior, nava a fost botezată Mărăşeşti, în cinstea înaintaşei sale, distrugătorul Mărăşeşti, cu care România a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, alături de Mărăşti, Regele Ferdinand şi Regina Maria. Şi acesta i-a rămas numele până în prezent. În plus, nava a primit şi o altă încadrare: în clasa fregatelor. 

Vă mai recomandăm:

Cine a fost femeia care a botezat Biruinţa, nava lui Traian Băsescu. Cele mai ciudate superstiţii marinăreşti - de ce se sparge o sticlă de şampanie de nave

Glume marinăreşti pe seama crucişătorului Averof. Vasul era atât de mare încât avea trei comandanţi, iar de ancora lui s-a agăţat epava Titanicului

Destinul tragicomic al primului vas românesc care a făcut înconjurul lumii. După naufragiu, primul obiect salvat de marinari a fost butoiul cu murături

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort