Liviu Negoiță, fostul edil al orașului Cernavodă, a fost eliberat din penitenciar. Își poate relua funcția de primar după condamnarea pentru abuz în serviciu
0Condamnat în ianuarie la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Liviu Negoiță, fostul primar al orașului Cernavodă, a fost eliberat din penitenciar după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i‑a admis recursul în casație.
Instanța supremă a stabilit că fapta pentru care fusese condamnat „nu este prevăzută de legea penală”, anulând atât hotărârea Tribunalului Constanța, cât și pe cea a Curții de Apel, potrivit News.ro.
Potrivit minutei ICCJ, „achită pe inculpatul Negoiţă Liviu Cristian (…) întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Instanța suprempă a dispus și anularea tuturor formelor de executare, precum și ridicarea măsurii de confiscare a sumei de 9.307.790 lei.
„Anulează formele de executare (…) şi dispune punerea de îndată a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză”, se arată în decizia definitivă a instanței supreme.
Totodată, ICCJ a ridicat sechestrul instituit asupra bunurilor fostului edil.
Reprezentanții Prefecturii Constanța au confirmat că, în urma hotărârii definitive, Liviu Negoiță își poate relua funcția de primar al orașului Cernavodă, fără a fi necesar un nou ordin de prefect.
Liviu Negoiță fusese condamnat în ianuarie de Curtea de Apel Constanța la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, după ce ar fi aprobat plăți nelegale de peste 9,3 milioane de lei către un club sportiv.î
Procurorii DNA îl trimiseseră în judecată pentru 33 de ordonanțări considerate nelegale, emise între aprilie 2017 și august 2019, când acesta era primar al orașului.