Doi bărbaţi au fost reţinuţi după agresiunea de la Medgidia, în urma căreia un bărbat a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

0
Publicat:

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după agresiunea de la Medgidia, în urma căreia un bărbat a murit după ce a fost înjunghiat. De asemenea, alte trei persoane au ajuns la spital după ce au fost înjunghiate.

”Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 6 februarie, în jurul orei 21.00, patru bărbaţi ar fi pătruns într-un imobil de pe strada Ciocârliei din municipiul Medgidia. Unul dintre aceştia le-ar fi agresat fizic, cu un obiect tăietor-înţepător, pe cele cinci persoane vătămate aflate în locuinţă, una dintre acestea decedând. De asemenea, un al doilea bărbat ar fi încercat să le agreseze fizic, cu un obiect tăietor-înţepător, pe trei dintre persoanele vătămate”, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii IPJ Constanţa, potrivit news.ro.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, complicitate la omor calificat, complicitate la tentativă de omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Ei au fost duşi în arestul IPJ Constanţa şi urmează să fie prezentaţi instanţei pentru luarea unei măsuri preventive.

Poliţiştii au fost sesizaţi, joi seară, că în municipiul Medgidia ar fi avut loc un conflict spontan între mai multe persoane.

Un bărbat care fusese înjunghiat a fost găsit în stop cardiorespirator. El a fost transportat la spitalul din Medgidia unde au continuat manevrele de resuscitare, dar nu a mai putut fi salvat.

De asemenea, alte trei persoane au fost înjunghiate în acel conflict, acestea erau conştiente şi au fost duse la unitatea medicală pentru investigaţii suplimentare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort