Distracţie pe litoral, din zori până în zori. Ce poţi face la mare în acest weekend. Dar ce nu poţi face?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentele se ţin lanţ la malul mării, pentru a păstra atmosfera de vacanţă la cele mai fierbinţi cote. În orice staţiune te-ai duce găseşti prilejuri pentru distracţie, deci pregăteşte-te să petreci până în zori. Răsăritul soarelui este preferabil să te prindă, desigur, tot pe plajă.

De joi, 8 august, în Dobrogea este o sărbătoare specială de care se bucură toţi localnicii şi la care turiştii sunt invitaţi de onoare. Ramazan Bairamul este serbarea musulmană care ţine 3 zile şi 3 nopţi, după un post aspru de o lună în care credincioşii s-au primenit spiritual.

Localurile orientale - care pe litoral sunt la tot pasul - sunt pline ochi în aceste zile de clienţi. Toţi vor să savureze deliciile bucătăriei tradiţionale: salate răcoritoare, frigărui uşoare, fructe exotice, licori aromate şi gustoasele deserturi: baclavale, sarailii şi cataif. Meniul poate fi încheiat cu o narghilea autentică.

Vineri, 9 august, aşadar, weekendul începe în forţă. Pe lângă petrecerile din cluburi (Guess Who - Club Crush Mamaia, DJ CRUZ - Fratelli Beach & Club Mamaia Nord, Music is my Escape - Luv Lounge), staţiunea găzduieşte Mamaia Music Awards - gala de decernare a premiilor estivale pentru cei mai buni artişti. Festivitatea are loc la Crema Summer Club, unde va fi aşternut covorul roşu.

Tot în centrul staţiunii este organizat FashionTV Summer Festival. Pe cea mai mare scenă în aer liber din Europa, din Piaţeta Casino, se desfăşoară vineri şi sâmbătă, de la ora 20, Baby Fashion Weekend - prezentări de modă cu şi pentru copii, cu concursuri de Mini Miss şi Mini Mister.

În nordul staţiunii, spre Năvodari, este evenimentul dance al litoralului: The Mission Dance Weekend, în zilele de vineri şi sâmbătă. Pe plaja de la Hanul Piraţilor vor mixa, de la ora 20, Art Department, Joris Voorn, Davide Squillace, Pagal şi Kool (vineri), Booka Shade, Telepopmusik, Giuseppe Ottaviani, Ok Corral, Bogdan (sâmbătă). Accesul persoanelor sub 18 ani este interzis.

Sâmbătă schimbaţi registrul şi învăţaţi un sport nou, la plaja Curacao dintre Mamaia şi Năvodari. Surf & Stand Up Paddle te învaţă să tai valurile vâslind în timp ce stai sus pe placa de surf. „Sperăm să învăţăm cât mai mulţi oameni să-şi găsească echilibrul în afara şi în interiorul corpului“, spun instructorii.

Seara, la Mamaia, maestrul neîntrecut al naiului, Gheorghe Zamfir, cântă acompaniat de orchestra Magica. Spectacolul începe la ora 21.30, pe terasa Harlequin de pe malul lacului Siutghiol. Orchestra este condusă de Marin Alexandru, dirijorul Ansamblului Ciocârlia. Preţul unui bilet este 55 lei.

Dacă sunteţi în sudul litoralului, puteţi merge sâmbătă seara la Teatrul de vară Jupiter, unde se joacă piesa „Ciao, bella!“, în care trei femei îşi spun cu umor poveştile de viaţă.

Pe Tărâmul Pierzaniei din Vama Veche, ziua de vineri aduce un Dance Weekend prelungit, cu Dan Andrei, Paul Agripa, Morden, Damian, Primărie, Zabriskie & friends. În perioada 9 - 15 august, la Sunwaves nr. 14, organizatorii promit numai „seri sublime“. Duminică, pe 11 august, este after party „cât o zi de plajă“, la Molotov. De luni până joi noapte, programul artistic continuă la Tărâm cu invitaţi de-ai casei.

Revenind în Mamaia, aveţi la alegere petreceri tematice în cluburile din staţiune: Endless Summer Party - Club Crush Mamaia, Egyptian Night - Crema Summer Club, DJ DADDY K - Fratelli Beach & Club Mamaia Nord, From Luv with Love - Luv Lounge, Elli Kokkinou & Thanos Petrelis - Yamas Live Club Mamaia.

Ieşind din tumultul Mamaiei, spre nordul sălbatic, după campingul pescăresc cotiţi spre mare. La Oha Beach, gazdele vă invită sâmbătă, la ora 22, la o seară de şlagăre româneşti. „Este un omagiu adus Festivalului de Muzică Uşoară de la Mamaia, la împlinirea a 50 ani de existenţă. Responsabili cu melodia serii vor fi, cu stimă, colectivul Discotecă“, arată organizatorii. Imaginile vor fi proiectate pe un ecran în aer liber, iar spectatorii Festivalului Mamaia Nord vor dansa direct pe plajă.

Tot în nord, la Porto Kalla Beach, sâmbătă şi duminică după-amiază este o atmosferă mai relaxată. La United Colors of Music, DJ District Dance pune muzică funky, groove jazz, indie dance, space funk, dance.

Pe principiul „Cui pe cui se scoate“, weekendul se încheie tot cu petreceri. Duminică, la Mamaia se organizează Pool Party la Club Crush Mamaia şi „We don't wanna say Goodnight“ la Luv Lounge, petrecere care ţine până joi - zi când te pregăteşti deja pentru weekendul următor.

Vă mai recomandăm

Cei mai frumoşi copii urcă pe scena Baby Fashion Weekend, la Mamaia

FOTO Faleza Cazinoului, o capcană pentru participanţii la Ziua Marinei. Zona arată ca după război

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile