Cum a ajuns evreul Mauriciu Ştrul să lucreze în Siguranţa comunistă, după ce familia lui fusese omorâtă la Auschwitz
0După instalarea guvernului Petru Groza, scrie Liviu Pleşa, consilier superior CNSAS, în Caietele CNSAS, comuniştii au trecut rapid la numirea propriilor oameni în structurile de conducere ale organelor de Siguranţă şi Poliţie centrale şi locale.
De regulă, au fost încadraţi în aceste poziţii foşti ilegalişti, de loialitatea cărora P.C.R. era sigur. Dintre aceştia, au fost preferate persoane care, după 23 August 1944, participaseră şi se remarcaseră în diverse acţiuni de preluare a puterii centrale şi locale, ori de organizare a P.C.R., a formaţiunilor politice afiliate acestuia sau a sindicatelor.
„În P.C.dR., procentul evreilor şi al maghiarilor era sensibil mai ridicat decât ponderea lor în cadrul populaţiei României. Prin urmare, printre cadrele de conducere din aparatul represiv se regăsesc numeroase persoane aparţinând acestor etnii, precum şi reprezentanţi ai altor minorităţi. La nivel central, funcţii de conducere în Siguranţă – inspectori generali – au fost deţinute de Ladislau Ady (maghiar), Alexandru Nicolschi, Mişu Dulgheru (evreu), Vladimir Mazuru (rus) ş.a“, notează autorul.
În teritoriu, printre şefii inspectoratelor regionale de Siguranţă s-au aflat evrei – Mihai Patriciu (Cluj), cehi – Coloman Ambruş (Timişoara), Iosif Kalousek (Braşov), maghiari – Lorent Cziko (Oradea) sau etnici de alte naţionalităţi (ucrainieni, bulgari etc.) Situaţia era aidoma şi la nivelul conducerilor serviciilor judeţene de Siguranţă: Mauriciu Ştrul la Mureş, Alexandru Mihaly la Braşov, Toma Elekes la Oradea, Francis Laszlo şi apoi Wilhelm Einhorn (evreu maghiar) la Cluj, Emeric Mathe la Sibiu.
„Unii dintre evreii încadraţi în Siguranţă suferiseră adevărate drame în timpul războiului, familiile lor fiind exterminate aproape complet. Spre exemplu: Mauriciu Ştrul, ai cărui părinţi, soţie şi cei doi copii, precum şi doi fraţi au fost exterminaţi la Auschwitz sau au decedat în batalioanele de muncă forţată, sau Iosif Breban, ai cărui părinţi, doi fraţi, două surori şi un unchi au decedat în lagărele de concentrare naziste, ambii fiind la rândul lor trimişi mai mulţi ani la muncă obligatorie de către autorităţile maghiare“, exemplifică Liviu Pleşa.
Ponderea mare a evreilor din Siguranţă în anumite zone, mai ales din Moldova, precum şi faptul că aceştia ocupau cu precădere posturile de conducere, a alimentat sentimentele antisemite ale românilor din acele regiuni. Astfel, o parte dintre aceşti angajaţi au recurs la procedeul „românizării” numelui pe cale administrativă, practică la care de altfel în acea perioadă recurgeau numeroşi evrei ce activau în diverse alte domenii, fiind se pare chiar o directivă voalată de partid în acest sens.
Prin urmare, în anumite situaţii poate fi dificilă decelarea originii etnice a unora dintre cadrele organelor de represiune, mai ales a celor care au fost mutaţi apoi în regiuni mai îndepărtate. Spre exemplu, cpt. Comănescu Lică, şeful Secţiei Anchete la D.R.S. Hunedoara la mijlocul anilor ’50, a fost încadrat în Siguranţă la Inspectoratul Regional Iaşi, dar atunci se numea Kaufman.
Jurământ: „Jur să urăsc din adâncul fiinţei mele pe toţi duşmanii patriei şi ai poporului muncitor“
Una dintre „calităţile” obligatorii unui angajat al Securităţii era aceea de a avea ură faţă de opozanţii regimului, el trebuind să acţioneze fără ezitare împotriva acestora. În anii ’50, jurământul militar depus de ofiţeri cuprindea şi următoarea formulare: „Jur să urăsc din adâncul fiinţei mele pe toţi duşmanii patriei şi ai poporului muncitor. Jur să fiu gata oricând, la ordinul Guvernului, să lupt pentru apărarea patriei mele, Republica Populară Română, cu toată dârzenia şi priceperea, neprecupeţind sângele şi viaţa mea, pentru dobândirea victoriei depline asupra duşmanilor”.