Român din Elveţia, dezamăgit de cum aplică autorităţile române regulile privind restricţiile: Câţiva tipi fără mască chiuiau şi dansau sub ochii poliţaiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii maghiari au „spart” petrecerea unor tineri din Budapesta. FOTO: Oriogo.hu

Gabriel, un tânăr român care locuieşte în Elveţia, a comparat ceea ce a văzut în afara ţării cu ceea ce a găsit acasă, în ţară, în timpul unei vizite. Bărbatul a dat ca exemplu modul în care se aplică regulile privind restricţiile impuse în timpul pandemiei.

Pe drumul de întoarcere în ţară, românul a oprit în Ungaria, timp de două zile, la Budapesta, în interes de serviciu. A avut parte de o primă surpriză atunci când un prieten maghiar, pe care îl cunoştea din copilărie, în timpul petrecut la bunicii dintr-un sat de lângă Timişoara, l-a invitat la meci. 

„Am rămas surprins că ungurii permit accesul oamenilor la meciuri. E drept că asta se întâmplă în condiţii speciale, iar spectatorii poartă toţi măşti şi respectă distanţarea socială. Plus că restaurantele sunt deschise, desigur cu respectarea condiţiilor. Şi n-am văzut pe nimeni să se înghesuie”, a scris el pe Facebook.

În a doua seară şi ultima, în timp ce se ducea spre hotel, a auzit mai multe voci vorbind parcă în contradictoriu, iar primul instinct a fost să se întoarcă, dar curiozitatea a fost mai puternică. Şi a continuat să meargă până când, după mai puţin de un minut, în faţa sa a văzt mai mulţi poliţişti. 

Adolescenţi amendaţi la Budapesta

„Erau vreo 7-8 poliţişti şi poate de două ori mai mulţi tineri, care discutau cu voce tare, în contradictoriu. Nu ştiu prea bine limba maghiară, am prins-o mai mult din mers în copilărie, de la vecinii mei maghiari din Timişoara,. Dar când am ajuns mai aproape, am înţeles câte ceva. Tinerii au încins o petrecere, dar se pare că nu au apucat nici să-şi bea primul rând de băutură şi au fost opriţi de poliţişti. Deşi adolescenţii încercau să-i convingă să nu-i amendeze, au fost penalizaţi. „Vă dăm cea mai mică amendă posibilă, dar trebuie să v-o dăm. Ţinem cont că nu sunteţi recidivişti şi că v-aţi recunoscut greşeala, dar trebuie să plătiţi. Data viitoare sigur o să vă gândiţi de două ori înainte să sfidaţi legea”, le explica sfătos un poliţist, pesemne ăl mai mare în grad”, povesteşte Gabriel. 

A doua zi a ajuns acasă, în România, mai exact la fratele său, la Bucureşti, acolo unde a stat în următoarele zile, înainte să se întoarcă în Elveţia. A şi uitat, aşa cum el însuşi spune, întâmplarea de la Budapesta, când într-o seara de joi a văzut, sau mai bine zis a auzit într-o primă fază, mai mulţi oameni strânşi în faţa barului situat la doar câţiva metri de bloc.

Petrecere cu manele sub ochii poliţistului

„Au intrat în bar şi au început cu muzică lăutărească şi manele date la maxim. Nici măcar nu lăsau uşa închisă, pentru că am văzut că unii ieşeau afară şi discutau. Unul a urinat chiar pe stradă, deşi pot să jur că aveau toaletă şi în local. Alţii discutau aprins, înjurând, probabil certându-se pe vreo fată. Când am trecut pe lângă ei, după ce m-am dus la magazinul non-stop să-mi iau ţigări, am văzut câţiva bărbaţi, toţi fără mască, care chiuiau şi dansau pe manele, afară. Era deja trecut de ora 23.00.

Nu departe era oprită o maşină de poliţie, iar unul dintre poliţai se întreţinea amical cu doi dintre ei. Îi ruga să intre înăuntru şi să nu mai facă gălăgie, nici nu îndrăznea să le spună să oprească petrecerea, de amenzi nici atât. Maşina de poliţie a plecat, băieţii au continuat petrecerea liniştiţi, până dimineaţa. Am plecat scârbit de acolo, am înţeles încă o dată, dacă mai era cazul, că în ţara mea unii sunt mai egali cu alţii şi că trebuie doar să ai relaţiile potrivite ca să nu-ţi mai pese de reguli şi de cei din jur”, mai spune Gabriel. 

Vă mai recomandăm

VIDEO Petrecere fără măşti şi distanţare în Centrul Vechi din Bucureşti, în ziua în care Capitala şi-a doborât propriul record negativ în materie de infectări

Violenţe la o „petrecere” COVID. Tânăr îmbrăcat sumar a lovit un poliţist cu pumnul în gură

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil