Principele Nicolae: „Îmi doresc să duc mai departe munca dificilă pe care au început-o membrii Familiei Regale“. Principele, în ipostaze inedite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principele Nicolae a făcut, săptămâna aceasta, un scurt popas la Cluj-Napoca ca să-şi lanseze cartea „Drumul spre casă“. La eveniment au participat zeci de regalişti.

„Deocamdată, îmi este greu să-mi închipui cum va arăta viitorul meu aici, dar îi am alături pe mătuşa mea, Principesa Moştenitoare Margareta, şi pe unchiul meu, Principele Radu, care au făcut lucruri importante pentru ţară, pe care îi consider adevărate modele şi care au devenit mentorii mei.
Îmi doresc să duc mai departe munca dificilă pe care au început-o membrii Familiei Regale şi sper ca, alături de tinerii din generaţia mea, să construim o ţară mai puternică şi să ne putem găsi cu toţii locul acasă, în România“, spune Principele Nicolae, în cartea pe care şi-a lansat-o la Cluj-Napoca, miercuri, 7 mai.

În mijlocul a zeci de monarhişti clujeni veniţi la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca, Principele Nicolae şi cei de la Editura Curtea Veche au prezentat publicului din inima Ardealului o nouă apariţia despre familia regală, volumul „Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu principele Nicolae al României“.

Directorul Curtea Veche Publishing, Iren Arsene, le-a spus celor prezenţi că din această carte pot afla ce s-a întâmplat din 1992, când Principele Nicolae, atunci un copil, a venit în România, şi până acum, în anul 2014.

„Îl avem pe Principele Nicolae, în memoria noastră, cu acea imagine din 1992, când ajunge prima oară în ţară, cu Familia Regală. Atunci apărea lângă Majestatea Sa, regele Mihai, un copil, un copil zâmbitor care a înţeles atunci cine este bunicul său“, a afirmat Iren Arsene.

Despre „Drumul spre casă“, Principele Nicolae a afirmat că „o carte despre viaţă“ şi nu se aştepta să fie întâmpinat la Cluj de un public atât de numeros. Şi-a început discursul său spunând o istorioară amuzantă din copilăria sa, când nu avea nici 10 ani. Ştiind cât de mult detestă sora sa, Elisabeta-Karina, să se ude pe păr, el a umplut o jucărie cu apă rece care a ajuns fix pe părul fetei. Când a fost întrebat ce s-a întâmplat, Principele a dat vina pe căţelul familiei.

„Cred că în poveştile năstruşnice din copilăria mea, povestite în carte, veţi recunoaşte istoriile pe care dumneavoastră sau copiii dumneavoastră le-au făcut în copilărie. Toţi copiii se joacă, toţi adolescenţii trec prin perioade dificile şi toţi adulţii trebuie să ia decizii importante. Iar Dumul spre casă e o carte despre toate aceste etape pe care şi eu , cât şi dumneavoastră, am trecut  la un moment dat.
 

Drumul spre casă nu este o biografie, ci este mai mult o introducere a mea către dumneavoastră, o introducere care vorbeşte despre aventurile, întâmplările şi oameni care m-au ajutat să iau decizia de a veni acasă. Şi să pot sta azi în faţa dumneavoastră.
Sunt foarte norocos.
Acum 22 de ani am venit pentru prima dată în România alături de bunicul meu, Regele Mihai, când

sărbătoream întoarcerea unui mare om, Regele Mihai, într-un moment foarte dificil pentru ţara noastră.
La 20 de ani după prima mea vizită în România am avut posibilitatea de a mă stabili în ţară. Azi mă simt norocos să pot trăi în mijlocul vostru şi să îndeplinesc răspunderile pe care mi le-am asumat în aprilie 2010.

După terminarea studiilor universitare am făcut un pas care mi-a schimbat viaţa, acela de a mă alătura familiei mele care, de un sfert de secol, lucrează în slujba României pentru un viitor mai bun.
Atunci când am aflat poveştile vieţii bunicului şi bunicii mele le-au dus aici, în România, şi apoi în străinătate, am fost atras să descopăr mai multe despre ţara mea şi poporul ei.

 

În 2007 am devenit al treilea succesor la Coroană şi am ştiut că într-o zi va trebui să iau o decizie care să privească patria mea şi asumarea unei poziţii în societate. Trebuie să vă spun că, în copilărie, nu m-a atras ideea de a fi o persoană publică. Iar acum stau în faţa dumneavoastră. Realitatea de a explora a fost mereu primul meu instinct. Şi destul de repede, dintr-un om obişnuit am devenit o persoană publică.
La început am crescut şi am înţeles, din ce în ce mai bine, ce înseamnă să ai o viaţă publică şi a devenit o adevărată aventură plină de provocări.
Pentru aceasta le mulţumesc celor care m-au sprijinit şi în special mătuşii şi unchiului meu, Editurii Curtea Veche, lui Filip Iorga, care, din păcate, nu este cu noi, acum, si tuturor celor care au făcut posibil faptul să am această carte. Vă mulţumesc“
, a spus, Principele Nicolae, în discursul său.

În galeria foto de mai jos puteţi vedea imagini cu Principele Nicolae în Kenya sau la acţiuni ale Asociaţiei Tăşuleasa Social, fotografii din cartea lansată şi la Cluj-Napoca.

Mai puteţi citi:

Regalist clujean, decorat de Mihai I: „Nu vor trece 20 de ani şi România va fi monarhie constituţională“

UPDATE FOTO VIDEO Vizită regală la Cluj. Principele Radu: ”Suntem ultima ţară din Uniunea Europeană care cumpără cărţi. E o realitate neplăcută”

FOTO „Regele urmărit“. Documente din dosarele Securităţii despre Regele Mihai I al României

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie