O nouă răsturnare de situaţie în lupta pentru viitorul metrou de la Cluj. Curtea de Apel Cluj a dat o decizie definitivă, după ce cazul a ajuns în justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la finele anului trecut, excluderea asocierii SWS Engineering SPA – Systra – Metrans Engineering SRL, care câştigase licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru realizarea metroului clujean. În aceste condiţii, asocierea Metroul SA – Padeco devenea marea câştigătoare a licitaţiei. Primăria Cluj-Napoca s-a opus, astfel că acest caz a ajuns în instanţă

Iniţial, asocierea dintre companiile SWS Engineering Spa (Italia), Systra (Franţa) şi Metrans Engineering SRL (România) câştigase licitaţia cu o ofertă de 30,1 milioane de lei. Numai că, între timp, licitaţia a fost contestată de una dintre companiile care au participat la licitaţie. Metroul SA, proiectant al metroului bucureştean, a depus o contestaţie în luna noiembrie faţă de atribuirea licitaţiei pentru studiile necesare construirii unei linii de metrou la Cluj. Oferta celor de la Metroul SA a fost plasată pe locul doi, iar conducerea companiei a depus pe 8 noiembrie contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).

Un caz complex

Reprezentanţii companiei bucureştene au susţinut faptul că preţul oferit de către Metroul SA (29,38 milioane de lei), a fost mai mic decât cel al asocierii declarate câştigătoare şi că oferta lor a fost depunctată artificial. Mai mult, aceştia au mai spus că Primăria Cluj Napoca avea obligaţia să elimine din licitaţie asocierea declarată câştigătoare, întrucât din ea face parte chiar firma care a oferit consultanţă pentru elaborarea documentaţiei.

Este vorba de Metrans Engineering SRL, firmă deţinută de Radu Gabriel Dumitru şi Ionel Oprea, informează Economica.net. Potrivit datelor publice, Primăria Cluj Napoca a acordat acestei firme prin atribuire directă un contract de 100.000 de lei în toamna anului trecut. Contractul viza consultanţă chiar pentru realizarea caietului de sarcini al licitaţiei pe care Metrans urma să o câştige un an mai târziu, adică în octombrie 2019, alături de partenerii italieni şi francezi. CNSC le-a dat dreptate celor de la Metroul SA şi a decis, la finele anului trecut, excluderea asocierii SWS Engineering – Systra – Metrans Engineering, a cărei ofertă fusese declarată câştigătoare, şi reluarea licitaţiei.

Disputa a ajuns ulterior în justiţie, iar instanţa a dat câştig de cauză municipalităţiii clujene şi a confirmat legalitatea procedurii de achiziţie realizată de Primăria Cluj-Napoca. Marţi, 3 decembrie,Curtea de Apel a anulat decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor de la finalul anului trecut, care a suspendat licitaţia pentru studiul de fezabilitate pentru viitorul metrou de la Cluj.

Decizia Curţii de Apel Cluj schimbă din nou totul

Prin Decizia nr. 270/03.03.2020, Curtea de Apel Cluj a admis plângerea formulată de municipalitate şi a respins acţiunea Asocierii Metroul SA (România) – Padeco CO., LTD (Japonia), cu consecinţa menţinerii raportului procedurii întocmit de Primărial Cluj-Napoca. Astfel, în etapa imediat următoare, Primăria Cluj-Napoca va trece la încheierea procedurii de achiziţie având ca obiect serviciile amintite mai sus.

„Admite în parte plângerile formulate de petenţii: 1. M E SRL, membru împuternicit să reprezinte Asocierea S E SPA – S-M E SRL, plângere ce face obiectul dosarului 949/33/2019 al Curţii de Apel Cluj şi 2. Mun. C-N, ce face obiectul dosarului 958/33/2019 al Curţii de Apel Cluj (dosare conexate), ambele formulate împotriva deciziei CNSC nr. 2301/C3/2019, pe care o modifică în parte în sensul că respinge contestaţia formulată de SC M SA şi pe cale de consecinţă menţine raportul procedurii nr. 554410/29.10.2019 emis de Municipalitatea Cluj Napoca”. se precizează în decizia pe scurt a Curţii de Apel Cluj.

Contract de 30 de milioane de lei

Asocierea SWS Engineering Spa (Italia) – SYSTRA (Franţa) – METRANS Engineering SRL (România) a câştigat licitaţia pentru contractul de realizare a proiectelor preliminare privind magistrala I de metrou şi tren metropolitan din Cluj-Napoca. Proiectul va costa 30 de milioane de lei, iar termenul de livrare este de 26 de luni. Este vorba despre studiile de pre-fezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică adecvată pentru realizarea a două obiective importante pentru Cluj, metroul şi trenul metropolitan.

Trenul metropolitan ar urma să circule pe următorul traseu:  Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida”, într-o primă etapă. De asemenea, Magistrala I de Metrou ar urma ă fie realizată pe principala axă vest-est a zonei metropolitane. Pe noua linie de metrou sunt propuse 15 staţii pe o lungime de aproximativ 16 km, deci o interstaţie medie de 1035 m. În prima etapă, metroul ar urma să deserveascăzona de sud a comunei Floreşti, viitorul spital regional de urgenţă, centrul comercial Vivo, cartierul Mănăştur, centrul oraşului Cluj-Napoca şi zona de est a oraşului, respectiv zona Aurel Vlaicu - Pod IRA, pentru ca ulterior să fie extinsă spre Gilău. 

Citeşte şi

Licitaţie adjudecată pentru metroul din Cluj. Studiile preliminare vor costa 30 de milioane de lei şi vor fi realizate de firme care au lucrat la metroul din Tel Aviv

Licitaţia pentru metroul clujean, contestată de o firmă românească. Motivele invocate de compania bucureşteană

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple