Moldovenii, în viziunea lui Cantemir: „În afară de credinţa ortodoxă şi ospitalitate, cu greu am putea găsi ce să lăudăm“
0În urmă cu trei secole, cărturarul Dimitrie Cantemir, unul dintre domnitorii care s-au aflat la cârma Moldovei, lăsa moştenire una dintre primele descrieri ale românilor de la est de Carpaţi. Se găseşte în cartea numită „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae“/„Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei“, scrisă limba latină între anii 1714 şi 1716 la cererea Academiei din Berlin.
Despre firea românilor s-au scris multe şi se vor mai scrie. În volumul numit „Firea românilor“, coordonat de Daniel Barbu în 2000 la Editura Nemira, sunt prezentate atât mărturii din documente ale vremii despre firea românilor din prisma călătorilor străini din secolele XV-XVIII şi pasaje din cartea lui Dimitrie Cantemir despre firea moldovenilor, cât şi analize pe aceeaşi temă semnate de Daniel Barbu, Mihaela Czobor-Lupp, Cristian Preda şi Alexandra Ionescu.
Mai jos aveţi pasaje din cartea „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae“/„Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei“ - redate în volumul coordonat de Daniel Barbu - a fost scrisă limba latină între anii 1714 şi 1716 la cererea Academiei din Berlin.
Este una dintre primele portretizări ale românilor la est de Carpaţi, în prima parte a secolului XVIII-lea:
Despre virtuţi: „... Mărturisesc sincer că, în afară de credinţa ortodoxă şi de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate. Toate viciile care se întâlnesc la ceilalţi oameni stăpânesc şi pe moldoveni, dacă nu totdeauna în mai mare măsură, cu siguranţă însă nu în mai mică; calităţile lor, dimpotrivă, sunt rare şi, cum sunt lipsiţi atât de o bună învăţătură, cât de exerciţiul virtuţilor, cu greu vei găsi un om care să strălucească prin virtuţi faţă de ceilalţi, afară doar dacă l-a ajutat o fericită întâmplare din naştere“.
Despre mândrie: „Îngâmfarea le este mamă şi trufia soră... în general sunt îndrăzneţi şi gata de ceartă, totuşi repede se potolesc şi se împacă cu adversarul... Sunt glumeţi şi veseli, iar inima nu o au prea departe de gură, dar aşa cum uită lesne duşmăniile, tot astfel nu păstrează prea mult prieteniile“
Imagine din cartea „Firea românilor“, volum coordonat de Daniel Barbu FOTO Florina Pop
Despre beţie: „De beţie nici nu se dau în lături, nici nu prăpădesc după ea; plăcerea lor cea mai mare este totuşi să întindă mese...“.
Despre învăţătură: „Pe de altă parte, moldovenii nu numai că nu iubesc învăţătura, dar aproape toţi o urăsc. Nici măcar numele ştiinţelor şi artelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că învăţaţii nu pot fi cu mintea întreagă în aşa măsură încât, atunci când vor să laude ştiinţa cuiva, spun că a ajuns nebun de prea multă învăţătură...“
Despre femei: „Boieroaicele sunt frumoase într-adevăr, dar cu mult mai prejos în frumuseţe decât femeile din popor; Acestea le întrec în frumuseţe, dar de cele mai multe ori sunt uşuratice şi pline de năravuri din cele mai ruşinoase. Unele beau bine când sunt între pereţii casei lor, dar în public rareori vei vedea o femeie beată...“
Imagine din cartea „Firea românilor“, volum coordonat de Daniel Barbu FOTO Florina Pop
Despre credinţe: „De cele sfinte puţin se îngrijesc. Cei mai mulţi dintre ei – şi poporul de jos aproape în întregime – cred că fiecărui om i-a fost de mai înainte scrisă de Dumnezeu ziua morţii şi că nimeni nu poate să moară nici să piară în război dacă sorocul nu i s-a împlinit; aceasta le dă atâta curaj, încât uneori se repede ca turbaţii asupra duşmanului, convinşi că a omorî sau a prăda un turc, un scit şi un evreu nu este niciun păcat şi cu atât mai puţin moarte de om“.
Despre sex: „Adulterele sunt rare la ei, dar tinerii socotesc că nu e de ruşine, ci de laudă, ca, până se căsătoresc, să facă dragoste într-ascuns, ca şi cum ar fi dezlegaţi de orice legi (...). Totuşi trebuie să fie lăudată şi ridicată tot timpul în slăvi ospitalitate ape care o arată străinilor şi drumeţilor“.
Mai puteţi citi:
„Poarta otomană a recunoscut Transilvaniei un statut de autonomie statală de maximă extensie“, spune cunoscutul turcolog Tasin Gemil în cuvântul înainte al cărţii „Principatul Transilvaniei în epoca suzeranităţii otomane 1541-1688”, al cărei autor este istoricul clujean Călin Felezeu.
Din „inima” Ardealului, profesorul Călin Felezeu predă Istoria Islamului la facultate, dar găteşte turceşte de te lingi pe degete şi spune bancuri. După peste trei decenii în sistemul de învăţământ e încă fascinat de România şi le arată tinerilor că Istoria e o lecţie de viaţă, nu o înşiuire plicticoasă de cifre care trebuie tocite.