Ministrul Sănătăţii, despre viitorul Spital Regional de Urgenţă din Cluj: „Se va face, au fost negociate fondurile europene“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, anunţă că, în perioada următoare, vor fi actualizate studiile de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, estimând că proiectul de construire a unităţii medicale va fi finalizat în trei ani, iar investiţia se va ridica la circa 150 de milioane de euro.

Întrebat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, care este stadiul proiectului Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, Nicolae Bănicioiu a spus că finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.

"Acest spital se va face, au fost negociate fondurile europene, banii sunt în buget pe Programul Operaţional Regional. În două-trei săptămâni lansăm upgradarea de studii de fezabilitate la nivelul nevoilor anului 2015. Aceste studii au fost lansate mai demult, dar nu au mai fost puse în aplicare. Cât de curând se va da drumul la licitaţie şi cred că în 3 ani să fie finalizat, sper să nu fie contestaţii. Costurile investiţiei vor fi date de studiile de fezabilitate, în funcţie de numărul de paturi, dacă vor fi 800 sau 1.000 de paturi. Probabil va fi în jurul sumei de 150 de milioane de euro, la care se adaugă alţi bani pentru dotări şi echipamente, printr-un acord cu Banca Mondială", a spus Bănicioiu, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii va realiza trei spitale regionale de urgenţă, la Cluj, Craiova şi Iaşi.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va fi construit pe un teren de 15 hectare în comuna Floreşti, de lângă Cluj-Napoca. Proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al liberalului Marius Nicoară, începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest.

CJ Cluj a identificat atunci un teren pentru acest spital în zona Câmpeneşti, aparţinând comunei Apahida, situată în estul municipiului Cluj-Napoca, dar proiectul nu a fost prins la finanţare din partea Guvernului, valoarea fiind estimată la 150 de milioane de euro.

După 2008, când s-a schimbat conducerea CJ Cluj, noul preşedinte al instituţiei Alin Tişe (PDL) a schimbat şi amplasamentul spitalului, în comuna Floreşti, situată în vestul municipiului Cluj-Napoca, dar lipsa finanţării guvernamentale a împiedicat şi de această dată începerea construirii Spitalului Regional de Urgenţă.

Anul trecut, premierul Victor Ponta dădea asigurări, la Cluj, că proiectul Spitalului Regional de Urgenţă este unul "prioritar" pentru Guvern, alături de cele din Iaşi şi Craiova.

Potrivit proiectului, viitorul Spital Regional de Urgenţă Cluj urma să aibă 800 de paturi, 37 de secţii medicale şi să dispună de un heliport.

Mai puteţi citi:

Cel mai mare spital de urgenţă din Ardeal, în pericol de a nu mai fi acreditat. Condiţiile în care sunt trataţi pacienţii sunt dezastruoase

Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie