Maestrul dirijor Lawrence Foster, fost director artistic al Festivalului „George Enescu“, revine pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul evenimentului

Filarmonica de Stat „Transilvania” îi invită pe clujeni şi nu numai la primul eveniment muzical din acest an: un concert extraordinar susţinut vineri, 16 ianuarie, la ora 19.00, de maestrul Lawrence Foster, dirijor de origine română, născut în SUA, care revine după circa 46 de ani la pupitrul orchestrei Filarmonicii clujene.

Programul concertului de vineri, 16 ianuarie, de la ora 19.00, debutează cu Rapsodia română nr. 2, semnată de George Enescu, şi continuă cu Concertul pentru pian nr. 2 de Serghei Rahmaninov, interpretat de renumitul pianist Daniel Goiţi, şi Simfonia a V-a de Piotr Ilici Ceaikovski, anunţă reprezentanţii Filarmonicii clujene, într-un comunicat.

Dirijorul Lawrence Foster a fost decorat în anul 2003 cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofiţer pentru promovarea muzicii româneşti şi cu titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gh. Dima” în 2013.
Între anii 1998 şi 2001 a fost director artistic al Festivalului „George Enescu”.

Născut în 1941 la Los Angeles, într-o familie de origine română, Lawrence Foster s-a format sub îndrumarea unor dirijori de renume internaţional ca Bruno Walter şi Karl Böhm. A debutat la 18 ani, la pupitrul unei orchestre de tineret numită Debut Orchestra, devenind ulterior Directorul Muzical al acesteia. Tot în aceeaşi perioadă a ajuns directorul Baletului din San Francisco, poziţie pe care a ocupat-o până în 1965, iar între 1965 şi 1968 a fost asistentul lui Zubin Mehta la Filarmonica din Los Angeles, iar în 1969 a fost numit Dirijor Invitat Principal la Royal Philharmonic Orchestra.

A dirijat cele mai importante opere al lumii (ca cele din Los Angeles, Berlin, Hamburg) şi numeroase orchestre de tineret. În urma celor zece ani petrecuţi ca Director Artistic şi Dirijor Principal al Orchestrei Gulbenkian, Lawrence Foster a fost numit Dirijor Laureat al ansamblului. Cu această orchestră, s-a regăsit pe scene din toată lumea, incluzând Festivalul „George Enescu” din Bucureşti şi Festivalul de Vară din Bad Kissingen, colaborând cu artişti de prim rang, ca Lang Lang şi Evgheni Kissin.
Din anul 2013, este Director Muzical al Operei şi al Orchestrei Simfonice din Marsilia. Printre angajamentele din stagiunea 2014/2015 se numără concertele cu Orchestra Naţională din Lyon, Orchestra Filarmonicii din Copenhaga, Orchestrele Simfonice din Dallas, Montréal, Hong Kong, Orchestra Naţională Daneză, Orchestra Simfonică MDR din Leipzic, dar şi la Festivalul de la Beijing.

Pentru înregistrarea operei L’Étranger de Vincent d’Indy, cu Opera şi Orchestra Naţională din Montpellier, Lawrence Foster a primit distincţia „L’Orfée d’Or” a „L’Académie National du Disque Lyrique”. Promotor neobosit al creaţiei lui George Enescu, Lawrence Foster a fost directorul artistic al festivalului omonim de la Bucureşti între 1998 şi 2001.

La concertul de vineri va participa şi unul dintre cei mai importanţi pianişti ai ţării, Daniel Goiţi. Absolvent al Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, iar mai apoi al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa prof. univ. dr. Ninuca Oşanu-Pop, Daniel Goiţi este el însuşi profesor la Academia de Muzică din Cluj, formând noi generaţii de muzicieni pianişti.
Daniel Goiţi a obţinut două premii importante: Premiul I şi titlul de laureat al Concursului Internaţional „George Enescu” (1991) şi Premiul I la Concursul de pian „Arthur Schnabel” din Berlin (1994).

Programul concertului:
George Enescu – Rapsodia română nr. 2, în Re major, op. 11
Serghei Rahmaninov – Concertul pentru pian nr. 2 în do minor, op. 18
Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia a V-a în mi minor, op. 64

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor sau la telefonul 0264 430.060), după următorul program: luni şi miercuri de la 10.00 la 14.00, marţi şi joi, de la ora 12.00 până la 18.00 şi vineri între orele 10.00 şi 14.00
sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
Un bilet întreg costă 30 lei, iar redus, pentru elevi, studenţi şi pensionari, 15 lei.

Mai puteţi citi:

Concertele anului 2015 în România. David Guetta şi Avicii la Cluj, Robbie Williams şi One Republic la Bucureşti

VIDEO Robbie Williams concertează la Bucureşti anul viitor

Billy Idol concertează în premieră la Cluj-Napoca. Cel mai ieftin bilet costă 75 de lei

FOTO VIDEO Clujul a intrat în 2015 şi a devenit Capitala Europeană a Tineretului. Spectacol fascinant de lumini, artificii şi confeti

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu