Invenţia unui clujean: cum să ajungi pe coperta unei cărţi în ziua nunţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care îşi doresc un cadou de nuntă inedit pot comanda o carte de poezii pe a cărei copertă să apară fotografia lor. Poeziile sunt semnate de Victor Miron, clujeanul ce a iniţiat o campanie de promovare a lecturii, iar o comandă pentru o astfel de carte costă 50 de lei. Momentan, cinci perechi din Cluj care se vor căsători în această lună au optat pentru ineditul cadou.

Ideea mi-a venit după ce mai multe cupluri mi-au comandat cartea personalizată cu poza chiar de la ziua nunţii. Sper să-i ajute ca sentimente de iubire dintre ei să se păstreze cât mai vii pentru cât mai mult timp, mail ales că poeziile sunt despre tRaiul în doi (n. r. care este şi titlul cărţii)“, spune Victor Miron.

Ideea sa a fost susţinută de cei de la o firmă de mobilier din Cluj. „I-am oferit şi eu soţiei acestă carte cu poza noastră pe copertă şi reacţia ei foarte pozitivă m-a convins să dăm cadou cartea tinerilor însurăţei din comunitatea noastră“, spune George Scheau, managerul firmei.

Cei interesaţi pot comanda online trimitând un mail la adresa nunta@blinkprintmedia.ro cu o poză care doresc să apară pe copertă şi o scanare a certificatului de căsătorie. Tot pe poşta electronică ei vor fi anunţaţi când e gata cartea şi pot merge la showroomul celor de la Gobilier, pe strada Bucureşti nr 72, pentru a o lua acasă.
Nu e prima dată când la nunţi din Cluj se oferă cărţi drept cadou.

Mai puteţi citi:

Top 10 cărţi pe care nu trebuie să le ratezi într-o viaţă. Recomandările românului care a iniţiat cea mai inedită campanie pro-lectură din ţară

Cea mai frumoasă campanie de promovare a lecturii în România: selfie cu cărţi. „Am convins 1.230 de oameni să pună mâna pe o carte într-o zi“

Cu „cărţile pe faţă“, o campanie prin care un clujean promovează lectura prin book-selfie: „Suntem şi ceea ce citim

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”