FOTO VIDEO Sute de clujeni au protestat în ploaie la Cluj, pentru cauza soţilor Bodnariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă la prânz în centrul Clujului vizavi de decizia autorităţilor de protecţia copilului din Norvegia de a le lua soţilor Bodnariu cei cinci copii.

La protest, organizat pe pietonala Eroilor, au luat parte în special familii şi membri ai bisericilor neo-protestante din Cluj, incluzând numeroşi adolescenţi şi copii. 

Participanţii la acţiune au afişat îndemnuri adresate autorităţilor norvegiene - „Reunite the Bodnariu family”, „Wanted – our children back”.

"Scopul acţiunii este susţinerea familiei Bodnaariu, reîntoarcerea copiilor în sânul familiei, grăbirea anchetei şi găsirea unei soluţii cât mai rapid. Mi se pare un abuz", a declarat Duţu Gârbovan, unul din organizatorii protestului.

Mesajele vizavi de organizarea manifestării s-au distribuit pe reţelele sociale, însă cel mai mult pare să fi contat capacitatea de mobilizare dată de apartenenţa la o confesiune, în acest caz neo-protestantă.

"Dorim ca familia Bodnariu să îşi recapete copiii şi valorile familiei să fie susţinute şi să rămână în picioare, pentru că sistemul social şi legile legate de interesul superior al copilului se dovedesc împotriva copiilor şi nu pentru susţinerea lor", transmit Alina şi Florin, doi adulţi prezenţi şi ei la protest.

La acţiune au venit şi oameni din afara Clujului, cum este Nicolae Manzat, pastor timp de 40 de ani la biserica baptistă Betania din Bistriţa. El consideră că metodele de educaţie promovate în sânul comunităţilor creştine, neo-protestante, sunt suficient de adaptate la realităţile contemporane, încât să nu includă coerciţii fizice. Mariana Goron, medic de familie, consideră că dezlipirea unui copil sugar de mama sa reprezintă un gest inuman, care nu se întâmplă nici în cazul puilor de animale şi consideră că autorităţile din Norvegia nu au fost suficient de atente la aspecte de acest gen.

"Nu pot să îmi explic că se poate întâmpla aşa ceva în secolul XX, când ne numim civilizaţi, ne numim Europa, nu m-am aşteptat la aşa ceva", transmite Adi, tată a patru copii, unul dintre ei aflându-i-se în braţe.

De altfel la protest au fost aduşi mulţi copii, "înzestraţi" cu pancarte de solidaritate cu soţii Bodanriu.

Protest pe ploaie

Protest Cluj pentru sotii Bodnariu

Pe parcursul protestului ploaia s-a înteţit dar nu a împiedicat continuarea manifestării, mulţi dintre cei prezenţi fiind dotaţi cu umbrele. Mai mult, chiar pe ploaie, oamenii au început să cânte, în cor, mai multe cântece cu caracter religios, pentru a-şi manifesta pe de o parte ataşamentul faţă de valori creştine, iar pe de alta pentru a-şi arăta solidaritatea cu familia Bodnariu.

Protestul s-a încheiat în jurul orei 15.

Citiţi şi:

Cazul Bodnariu, drama nedescifrată a românului din Norvegia rămas fără cei 5 copii. Sunt anunţate proteste în oraşe importante din Europa şi America

FOTO Protest în Capitală pentru familia de români ai cărei copii au fost luaţi de autorităţile norvegiene

UPDATE / VIDEO Cazul Bodnariu din Norvegia. Sute de timişoreni au manifestat în faţa Prefecturii Timiş: „Dacă statul vrea copii, să şi-i facă”

Mai multe pentru tine:
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid