FOTO VIDEO O casă din lemn, acoperită cu stuf, a ars ca o torţă într-o localitate de lângă Cluj. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casă din Sălicea arzând  FOTO: imagine primită de la un cititor

O casă din Sălicea a ars în totalitate, sâmbătă după-amiaza, într-un incendiu de mare amploare. Pompierii au trimis la faţa locului patru autospeciale. Nimeni nu a fost rănit.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiaza, înainte de ora 15.00, la o casă din satul Sălicea, în apropierea Clujului, iar flăcările au distrus în totalitate casa şi o anexă a acesteia. 

Oameni din sat spun că respectiva casă ar aparţine unui austriac şi că fiica lui ar fi aruncat un chibrit aprins pe geam. O vecină a sunat la 112 şi a chemat pompierii. 

Purtătorul de cuvânt al pompierilor, Călin Biriş, declară că apelul la 112 s-a făcut la ora 14.48 şi că persoana care a sunat a afirmat că arde un acoperiş şi nu a precizat din ce material e acoperişul. Potrivit acestuia, prima autospecială a ajuns puţin după ora 15.00, în circa 20 de minute. Ulterior au fost trimise, pe rând, alte trei autospeciale. 

”Este un incediu de mare amploare având în vedere materialul imobilului (n. r. casa din lemn, acoperişul din stuf). În Sălicea nu există hidrant şi autospecialele s-au dus să alimenteze în localitatea vecină. Incendiul s-a extins şi la o anexă”, a declarat reprezentantul pompierilor.

Unii săteni susţin altceva. Martorii la incendiu afirmă că femeia care a sunat la 112 ar fi dat indicaţii pompierilor unde să vină şi ar fi zis că e nevoie de multă apă deoarece casa e din lemn şi acoperişul din paie, dar şi că pompierii ar fi ajuns cu întârziere la faţa locului. 

Un bărbat din Sălicea ar fi spus pompierilor că are un lac şi că aceştia pot lua apă din el, dar aceştia nu au putut alimenta de acolo deoarece - explică purtătorul de cuvânt al ISU Cluj - autospecialele au câteva zeci de tone, iar malurile lacului nu sunt sigure. Ca să se poată alimenta ar fi fost nevoie ca acel lac să fi dispus de o rampă amenajată ca să poată, în siguranţă, intra vehicule de mare tonaj.

Un şofer ce a trecut prin Sălicea a declarat că fumul de la casă se vedea la ieşire din Făget, pădurea de la marginea Clujului.

În jurul orei 17.30, incendiul nu era stins.

I

Imagini şi video primite de la un cititor 

O casă din lemn şi acoperită cu stuf a ars ca o torţă în localitatea clujeană Sălicea

Mai puteţi citi:

Incendiu la mai multe barăci improvizate de pe strada Cantonului din Cluj. Trei persoane au fost rănite uşor

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."