FOTO 9.000 de voluntari au curăţat Clujul de gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fie că sunt deţinuţi, elevi, părinţi sau abia au împlinit trei ani clujeni au ieşit azi, voluntar, pentru a curăţa Clujul de peste 4.000 de metri cubi de gunoaie.

Peste 9.000 de voluntari din Cluj au participat azi la "curăţenia generală" a judeţului. Echipaţi cu mănuşi şi saci de gunoi, clujenii s-au trezit la ora 8.00 pentru a aduna cei peste 4.000 de metri cubi de gunoaie depistaţi de voluntarii proiectului naţional "Let`s do it România".

Printre cei care au ajuns primii pe teren au fost aproximativ 80 de profesori şi elevi ai Liceului Waldorf, care au ales să cureţe o groapă de gunoi din apropierea pârtiei de schi Feleacu.



"Am fost şi anul trecut şi îmi place ceea ce fac. Mi se pare un lucru urât să arunci în natură atâta mizerie. Eu am găsit printre gunoaie doi bostani pe care am să-i reciclez şi am să-i refolosesc pentru Halloween", a spus Vadih Filep, elev în clasa a IV-a.

Cel mai mic voluntar

Ştefan Onaca a fost cel mai mic dintre voluntarii Let`s do it Romania din Cluj. Deşi are abia trei ani, el a venit împreună cu mama lui, Antonia, să strângă deşeurile.

"Am fost cu el în vacanţe şi chiar mi-a semnalat şi l-a deranjat acolo unde a văzut că e mizerie. Acesta este motivul pentru care am venit amândoi. Ne-au prins cauciucurile, aşa că asta vom face, cel mai probabil, azi", a spus Antonia Onaca.

Zona din apropierea târgului de maşini din Luna de Sus a fost „campiona” gunoaielor în judeţul Cluj. Aici au fost identificate două mormane de gunoaie de 100 de metri cubi, respectiv 50 de metri cubi. Pe malul Someşului au mai fost găsite alte două mormane de 50 de metir cub.

În zona Făget, în apropierea intersecţiei care duce spre Lacul Miceşti a fost găsit o groapă de gunoaie de 82 de metri cubi, pe când 70 de metri cubi de gunoaie vor fi adunaţi de sute de voluntari în apropierea satului Caps din comuna Valea Ierii şi în zona Băişoara.

Anul acesta, în cadrul proiectului au fost implicaţi şi 40 de deţinuţi de la penitenciarul Gherla.

"Let’s Do It, Romania!" este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care îşi propune curăţarea deşeurilor din arealele naturale într-o singură zi. În 15 septembrie 2010, peste 200.000 de voluntari au participat la Ziua de Curăţenie Naţională.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune